Scăderi au înregistrat industria bunurilor de uz curent (-4,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,3%) şi industria bunurilor intermediare (-4,2%), scrie Agerpres .
În luna iulie a acestui an, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni cu 0,4% faţă de iunie, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (+2,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,7%) şi în industria bunurilor de uz curent (+1%). Industria bunurilor de capital a scăzut cu 0,8%.
Comparativ cu iulie 2023, comenzile noi din industria prelucrătoare s-au majorat în termeni nominali, în luna iulie 2024, cu 7,5%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+12,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,1%) şi în industria bunurilor de uz curent (+2,8%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 0,1%.
Comenzile noi din industrie reprezintă valoarea contractelor încheiate în luna de referinţă între un producător şi un client şi privesc livrările de bunuri şi servicii aferente producătorului, indiferent de perioada în care urmează a fi onorate. Nu sunt incluse taxele legate de produse (cum ar fi TVA), rabaturile şi discount-urile, atunci când acestea sunt acordate contractual, precizează INS.