UniCredit nu va face o ofertă ostilă de preluare a Commerzbank – Andrea Orcel

UniCredit a putut achiziţiona 4,5% din Commerzbank de la statul german deoarece Guvernul are încredere în banca italiană, a afirmat directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, excluzând orice decizii "agresive", cum ar fi o ofertă nesolicitată de preluare, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 19 sept. 2024, 11:50
UniCredit nu va face o ofertă ostilă de preluare a Commerzbank - Andrea Orcel

Într-un interviu acordat joi publicaţiei italiene Il Messaggero, Andrea Orcel a explicat că UniCredit discută de ceva timp cu Guvernul german.

„În această vară m-am tot plimbat între Germania şi staţiunea de la malul mării unde familia mea era în vacanţă. Executivul de la Berlin a vândut UniCredit 4,5% din Commerzbank deoarece consideră grupul bancar italian un investitor credibil şi adecvat”, a declarat Orcel.

Întrebat dacă UniCredit ar putea lansa o ofertă nesolicitată de preluare pentru a achiziţiona participaţiile altor investitori în Commerzbank, Orcel a răspuns: „Nu, ar fi o decizie agresivă”.

În prezent, UniCredit este cel mai mare investitor privat în Commerzbank, după ce a achiziţionat o participaţie de 4,5% de la statul german şi anterior o participaţie similară de pe piaţă.

Orcel a reafirmat că UniCredit nu se grăbeşte să-şi majoreze participaţie deţinută la Commerzbank, deşi intenţionează să ceară aprobarea autorităţii de supervizare pentru a achiziţiona până la 29,9% din rivalul german.

Într-un articol separat, apărut în publicaţia germană FAZ, Orcel a reiterat că UniCredit ar putea de asemenea să-şi vândă acţiunile deţinute la Commerzbank.

Te-ar mai putea interesa și
Ursula von der Leyen anunță că țările afectate de inundații vor primi un ajutor de 10 miliarde de euro
Ursula von der Leyen anunță că țările afectate de inundații vor primi un ajutor de 10 miliarde de euro
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw (Polonia) un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între......
Electrica raportează un profit net de 102,1 milioane de lei pentru primele șase luni din 2024, în scădere cu peste 40 de milioane de lei
Electrica raportează un profit net de 102,1 milioane de lei pentru primele șase luni din 2024, în scădere cu peste 40 ...
Societatea Electrica S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că în primul semestru din 2024 a înregistrat ...
Ion Cosmin Petrescu este noul președinte al Consiliului de Administraţie al Electrica
Ion Cosmin Petrescu este noul președinte al Consiliului de Administraţie al Electrica
Ion Cosmin Petrescu este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Electrica, funcţie pe care o ...
Grecia intenționează să cumpere o a patra fregată Belharra din Franța
Grecia intenționează să cumpere o a patra fregată Belharra din Franța
Grecia va începe negocierile pentru achiziţia unei a patra fregate Belharra din Franţa pentru a-şi consolida forţele ...