Fechet îi roagă pe cei de la Romsilva să nu mai vândă lemnul scump celor din industria mobilei

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a îndemnat joi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva să fie un partener al industriei mobilei şi să nu mai vândă scump masa lemnoasă.
AGERPRES - joi, 19 sept. 2024, 15:19
Fechet îi roagă pe cei de la Romsilva să nu mai vândă lemnul scump celor din industria mobilei

„Dacă în al 12-lea ceas, Regia Naţională a Pădurilor nu înţelege că trebuie să fie un partener al industriei, dincolo de această tentaţie de a vinde cât mai scump, s-ar putea ca statul român să aibă mult mai mult de pierdut pe orizontală, chiar dacă se bucură într-o primă fază că pune pe piaţă masă lemnoasă mai scumpă”, a declarat Fechet, la conferinţa „Industria Mobilei, ramură economică strategică a României”, organizată cu ocazia celei de-a 32-a ediţii a Târgului BIFE-SIM de la Romexpo, scrie Agerpres.

În context, ministrul a precizat că, în acest mandat, Codul Silvic ar putea să fie adoptat de Parlament. El a mai spus că, dincolo de toate greutăţile cu care se confruntă, industria mobilei din România „arată mai bine astăzi”. „Nu mă refer doar la mobila convenţională cu care suntem cu toţii, poate obişnuiţi, acea mobilă din lemn masiv, însă am văzut foarte multă inovare, am văzut foarte mult design extrem de îndrăzneţ şi cred că România poate deveni, fără îndoială, un jucător important şi din acest punct de vedere”, a arătat Fechet.

El a menţionat că a fost dezamăgit, în calitate de ministru al Mediului, atunci când a vizitat producători români şi fabrici din ţară, când un producător de case din lemn i-a arătat lemn cumpărat din Polonia, din ţările nordice, şi care i s-a plâns în legătură cu calitatea lemnului, cu cantităţile de care are nevoie la intervale regulate de timp şi de timpul în care se livrează. „Nici măcar nu s-a plâns în legătură cu preţul, pentru că preţul, până la urmă, e o chestiune mai complicată de reglementat şi nu putem noi să spunem la minister, cu ce preţ să vândă Romsilva şi cu ce preţ să vândă un proprietar privat de pădure din România”, a afirmat ministrul Mediului.

Mircea Fechet a subliniat că, împreună cu industria lemnului, „am reuşit să precizăm în legislaţia primară modul în care protejăm concret industria în ceea ce priveşte dreptul la preemţiune pentru masa lemnoasă valoroasă destinată industriei şi multe alte lucruri pe care le putem clarifica în Codul Silvic”.

Nu în ultimul rând, ministrul a adăugat că se află în discuţii cu „colegii de la AFM, poate şi cu Ministerul Energiei” despre posibilitatea unei finanţări pentru producerea în cogenerare a energiei electrice şi termice folosind resturi din producţia de mobilier şi nu numai, resturi de masă lemnoasă.

În cadrul Târgului BIFE-SIM, 160 de companii vor prezenta colecţii de mobilier şi decoraţiuni în trend, accesorii inedite şi echipamente noi, pentru a demonstra capacitatea uriaşă de producţie a industriei româneşti de mobilier, au arătat organizatorii, într-un comunicat.

Evenimentul este organizat de Romexpo în parteneriat cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR) şi Camera de Comerţ şi Industrie din România (CCIR) şi are loc în perioada 19 – 22 septembrie 2024, în Pavilionul B2, Romexpo.

Te-ar mai putea interesa și
Ursula von der Leyen anunță că țările afectate de inundații vor primi un ajutor de 10 miliarde de euro
Ursula von der Leyen anunță că țările afectate de inundații vor primi un ajutor de 10 miliarde de euro
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw (Polonia) un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între......
Electrica raportează un profit net de 102,1 milioane de lei pentru primele șase luni din 2024, în scădere cu peste 40 de milioane de lei
Electrica raportează un profit net de 102,1 milioane de lei pentru primele șase luni din 2024, în scădere cu peste 40 ...
Societatea Electrica S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că în primul semestru din 2024 a înregistrat ...
Ion Cosmin Petrescu este noul președinte al Consiliului de Administraţie al Electrica
Ion Cosmin Petrescu este noul președinte al Consiliului de Administraţie al Electrica
Ion Cosmin Petrescu este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Electrica, funcţie pe care o ...
Grecia intenționează să cumpere o a patra fregată Belharra din Franța
Grecia intenționează să cumpere o a patra fregată Belharra din Franța
Grecia va începe negocierile pentru achiziţia unei a patra fregate Belharra din Franţa pentru a-şi consolida forţele ...