Banca Comercială Carpatica a încheiat o convenţie cu FNGCIMM în urma căreia acordă credite pentru IMM-uri

Banca Comercială Carpatica (BCC) anunţă că a încheiat o convenţie cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) în urma căreia clienţii băncii pot accesa linii de credit pentru finanţarea activităţii curente, potrivit unui comunicat al băncii.
Economica.net - mie, 09 apr. 2014, 11:51
Banca Comercială Carpatica a încheiat o convenţie cu FNGCIMM în urma căreia acordă credite pentru IMM-uri

Astfel, aceştia beneficiază de o garanţie de stat în proporţie de 50%, conform OUG 92/ 2013 referitoare la Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri. Plafonul de garantare pus la dispoziţia Băncii Comerciale Carpatica este de 236,6 milioane lei iar volumul de credite noi ce vor putea fi acordate este de 473 milioane lei.

Programul se va desfăşura pe parcursul unei perioade de trei ani, până în 2016, iar garanţiile aferente împrumuturilor contractate de IMM-uri vor fi acordate prin intermediul FNGCIMM.

‘Suntem bucuroşi să venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu un nou produs de creditare, care să acopere lipsa temporară de lichidităţi a acestora, beneficiind în acelaşi timp de o garanţie de stat de 50% din valoarea finanţării, precum şi de o ofertă de costuri avantajoase. Banca Comercială Carpatica îşi continuă în acest fel demersul său de a sprijini dezvoltarea IMM-urilor în România’, a declarat Cosmin Bucur, Chief Comercial Oficer în cadrul BCC.

Clienţii care vor avea solicitări în cadrul Programului vor putea obţine linii de credit de până la 5 milioane lei, dobânda percepută fiind ROBOR 3 luni + 3,5%, fără costuri de acordare, gestiune sau rambursare anticipată. Durata creditelor va fi de până la 2 ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă 12 luni.

Banca Comercială Carpatica este o instituţie financiară cu capital social majoritar românesc, ale cărei acţiuni sunt listate la categoria întâi a Bursei de Valori Bucureşti. Banca a fost înfiinţată la Sibiu în 15 iulie 1999 şi în prezent deţine o reţea teritorială de 129 de unităţi cu acoperire naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de 1,062 de miliarde de lei, în scădere de 10,5% (sau 124,5 milioane de lei),......
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat ...
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...