Electrica vrea să emită obligațiuni de până la 500 mil. euro și să ia și un credit de 620 mil. euro

Acționarii Electrica urmează să aprobe o emisiune de obligațiuni verzi de până de 500 de milioane de euro și cotractarea unei linii de credit de circa 620 milioane de euro, potrivit convocatorului AGA.
Mihai Nicuţ - joi, 19 sept. 2024, 23:16
Electrica vrea să emită obligațiuni de până la 500 mil. euro și să ia și un credit de 620 mil. euro

Iată ce scrie în convocatorul AGEA care va avea loc în data de 8 noiembrie despre emisiunea de obligațiuni:

“Aprobarea plafonului de până la 500.000.000 EUR pentru o emisiune sau mai multe emisiuni subsecvente de obligațiuni verzi (“green bonds”) sau obligațiuni sustenabile (“sustainable linked bonds”), sau un mix al acestora, ale Societății Energetice Electrica S.A. (ELSA) din perioada 2025-2026, care vor putea fi denominate atât în RON, cât și în alte valute, putând fi emise pe piața de capital din România sau internațională pe baza unei structuri flexibile, cu o rată a dobânzii fixă sau variabilă (inclusiv cu posibilitatea includerii unui mecanism de tipul step-up sau step-down în cazul obligațiunilor ale căror termeni și condiții vor fi corelați cu obiectivele de sustenabilitate ale ELSA). Obligațiunile vor fi nominative, neconvertibile, negarantate, în formă dematerializată prin înscriere în cont, vor face parte din aceeasi clasă de valori mobiliare, putând fi emise pe o maturitate maximă de până la 10 ani și se vor vinde prin Oferta de Vânzare adresată investitorilor de pe piața de capital prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare/instituție de credit/sindicat de intermediere/entități de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii și activități de investiții („Intermediarul”) conform legislației pieței de capital locale, europene sau internaționale aplicabile și vor fi admise la tranzacționare pe o piață reglementată”.

Iată ce scrie în convocatorul AGEA despre linia de credit:

“Aprobarea contractării unei facilitați de credit sindicalizat în valoare de până la 3.100.000.000 RON și constituirea garanțiilor aferente, de la un consortiu de banci comerciale, cu ELSA, Electrica Furnizare S.A. (EFSA) și Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) în calitate de Împrumutați, ELSA fiind totodata garant pentru EFSA și DEER. Facilitatea va avea drept garanții ipoteca mobiliară pe conturile deschise de Împrumutați la băncile finantațoare (și/sau alte tipuri de garanții) și suplimentar, ELSA va emite garanții corporative (și/sau alte tipuri garanții) în favoarea băncilor finanțatoare pentru facilitățile contractate de EFSA și DEER”.

Profitul net al grupului Electrica pentru primele șase luni ale anului 2024 a înregistrat o scădere de 40,3 milioane de lei, ajungând la valoarea de 102,1 milioane de lei, de la 142,4 milioane de lei în primul semestru al anului precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de oficii poștale sau de concedieri
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale sau să fie daţi oameni afară, menţionând că Poşta......
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice raportate de Digi Communications și Banca Transilvania
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice ...
Indicele BET al Bursei de Valori București traversează un an remarcabil, ca urmare atât a unor elemente unice, cât și ...
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym, rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, anunță deschiderea unui nou ...
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru ...