Fintechul polonez PragmaGO intră pe piața din România în urma achiziției unui pachet de 89% din compania de factoring și microfinanțare Telecredit

PragmaGO, unul dintre liderii soluțiilor de finanțare pentru IMM-uri din Europa Centrală și de Est, intră pe piața din România prin achiziția a 89% din acțiunile Telecredit IFN SA (care operează sub brandul Omnicredit) de la compania de investiții Reconstruction Capital II Limited (RC2) și Elisa Rusu, CEO Telecredit, pentru o tranșă inițială de 5.785.000 de euro, la care se adaugă o tranșă condiționată de până la 445.000 de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - vin, 20 sept. 2024, 18:38
Fintechul polonez PragmaGO intră pe piața din România în urma achiziției unui pachet de 89% din compania de factoring și microfinanțare Telecredit

Acest acord este supus aprobării Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe, acționarilor RC2 și altor condiții prealabile.

PragmaGO oferă finanțare IMM-urilor sub forma împrumuturilor sau factoringului, utilizând tehnologia embedded finance (BNPL sau plăți furnizor), servicii unice direct integrate în ecosistemele partenerilor (ex. marketplace). Embedded finance se caracterizează prin scalabilitate și un sistem automat de gestionare a riscului. De exemplu, creditul avans furnizor permite estimarea limitei de prefinanțare a unui comerciant individual, bazat pe vânzările acestuia prin intermediul platformei partenerului, printre alte criterii. Rambursarea se poate face în rate, ca un procent din cifra de afaceri. Principalii competitori europeni în acest domeniu sunt Youlend, Liberis, Billie, iwoca, Mollie, Wayflyer.

În 2023, portofoliul PragmaGO a depășit valoarea de 70 de milioane de euro, cu peste 17.000 de clienți activi în Polonia, marcând o creștere de 25% față de anul anterior. În ultimii trei ani, compania a înregistrat o creștere de 300%. La finalul primei jumătăți a acestui an, cifra de afaceri PragmaGO a atins 1,15 miliarde de zloți, o creștere de 25% față de anul precedent. România, care demonstrează un potențial de creștere semnificativ în segmentul finanțării IMM-urilor, reprezintă primul pas în expansiunea internațională a PragmaGO. În următorii trei ani, compania plănuiește să continue expansiunea în mai multe piețe din Europa de Est și de Vest.

Omnicredit, care oferă, de asemenea, soluții de finanțare nebancare pentru IMM-uri, a cunoscut o creștere dinamică de-a lungul anilor. Specializându-se în factoring digital, portofoliul de creanțe al companiei a atins 6,4 milioane de euro la finalul anului 2023 (+54% față de anul precedent). Aceeași dinamică a creșterii este urmată și de profitabilitate, cu un volum de finanțări acordate de 40 de milioane de euro (+40% față de anul precedent). În prima jumătate a acestui an, Omnicredit a înregistrat un volum de finanțări acordate de 28,5 milioane de euro, reprezentând o creștere de până la 90% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023. Portofoliul de creanțe al companiei a crescut până la 8,2 milioane de euro în cursul anului 2024.

Reconstruction Capital II Limited (RC2) este un fond investiții care, pe lângă deținerea a 85% din acțiunile Telecredit IFN S.A., are alte două investiții principale: Policolor S.A – un producător important de vopseluri și produse chimice cu fabrici în România și Bulgaria, și Mamaia Resort Hotels SRL – un hotel de 300 de camere în Mamaia, stațiunea premium a României de la litoralul Mării Negre.

„Vedem în Omnicredit un partener strategic puternic, experimentat și de încredere, iar împreună vom continua să susținem dezvoltarea unui grup extins de IMM-uri românești. Compania vizează un segment de clienți cu profil similar cu al nostru, se concentrează pe digitalizarea și automatizarea proceselor de afaceri și are expertiză solidă în gestionarea riscului operațional și de credit. Împreună cu Omnicredit, suntem bine poziționați pentru expansiunea rapidă a portofoliului și extinderea bazei de clienți”, a spus Vjačeslav Lypko, Directorul Expansiunii Internaționale al PragmaGO.

„Telecredit a susținut antreprenorii și IMM-urile românești încă de la lansarea platformei de finanțare Omnicredit la începutul anului 2019, acordând finanțări de peste 145 milioane de euro, fie sub forma produselor de factoring sau prin microfinanțare. Conducerea este mândră de evoluția companiei în ciuda perioadei dificile din România și din regiune, inclusiv carantina cauzată de pandemia de Covid și războiul din Ucraina. Privim cu deschidere un nou capitol în dezvoltarea companiei, odată cu finalizarea tranzacției cu PragmaGO, și suntem încrezători că noii acționari vor avea resursele și expertiza necesare pentru a continua traiectoria excepțională de creștere a Telecredit”, a declarat Elisa Rusu, CEO al Telecredit.

Casa de avocatură RTPR a asistat juridic PragmaGO pentru încheierea acestei tranzacții.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri de reducere a deficitului bugetar, în frunte cu creșteri semnificative......
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...