Comisia Europeană propune un sprijin de 120 milioane euro pentru fermierii din cinci ţări, inclusiv România

Comisia Europeană a propus luni alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România care au fost afectaţi de fenomene climatice nefavorabile excepţionale în primăvară şi la începutul verii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - lun, 23 sept. 2024, 14:01
Comisia Europeană propune un sprijin de 120 milioane euro pentru fermierii din cinci ţări, inclusiv România

Astfel, Comisia a propus alocarea a 21,6 milioane de euro României, 10,9 milioane de euro Bulgariei, 46,5 milioane de euro Germaniei, 3,3 milioane de euro Estoniei şi 37,4 milioane de euro Italiei.

Acest lucru va contribui la compensarea fermierilor din aceste ţări care şi-au pierdut o parte din producţie şi, prin urmare, o parte din venituri. Sumele prezentate luni reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectaţi, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naţionale.

Odată adoptate, autorităţile naţionale vor trebui să distribuie acest ajutor până la 30 aprilie 2025 şi să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali. Statele membre în cauză vor trebui, de asemenea, să notifice Comisiei, până la 31 decembrie 2024, detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, previziunile privind plăţile defalcate pe lună până la sfârşitul lunii aprilie şi nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat. Notificarea ar trebui să includă, de asemenea, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenţei şi supracompensarea.

Propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre înainte ca acestea să decidă cu privire la aprobarea sa în cadrul reuniunii Comitetului pentru organizarea comună a pieţelor agricole din 7 octombrie.

Fermierii din alte state membre au fost afectaţi de fenomene meteorologice extreme în a doua jumătate a verii. Comisia va evalua dacă astfel de daune justifică, de asemenea, asigurarea solidarităţii UE.

„Această propunere de alocare a 120 de milioane de euro din rezerva pentru agricultură a PAC reprezintă o declaraţie fermă de solidaritate a UE cu fermierii care au nevoie de ajutor. Această alocare, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naţionale, poate oferi un sprijin semnificativ fermierilor care au suferit daune şi au pierdut venituri. Fermierii noştri nu sunt singuri în lupta împotriva schimbărilor climatice – ei se pot baza pe sprijinul Comisiei Europene pentru a reacţiona la crize, pentru a se adapta la noile provocări şi pentru a proteja viitorul fermelor şi al familiilor lor”, a afirmat comisar pentru agricultură Janusz Wojciechowski.

Te-ar mai putea interesa și
Epoca de aur și formula succesului
Epoca de aur și formula succesului
În ultimii ani, percepția colectivă asupra condițiilor economice și a viitorului pare să fie marcată de un pesimism tot mai accentuat. Privind în jurul nostru, am putea crede că trăim......
Firmele mici au o nouă obligaţie fiscală din 1 ianuarie 2025, dar şi o perioadă de graţie pentru trimiterea declaraţiei SAF-T
Firmele mici au o nouă obligaţie fiscală din 1 ianuarie 2025, dar şi o perioadă de graţie pentru trimiterea declaraţiei ...
Contribuabilii mici au obligaţia de a depune la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), începând cu 1 ianuarie ...
Eolienele offshore au probleme. Industria îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc – Reuters
Eolienele offshore au probleme. Industria îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc – Reuters
După un an de proiecte anulate, defecţiuni la turbine şi abandonarea contractelor de închiriere de terenuri, industria ...
Airbnb solicită primarului Barcelonei să înceteze atacurile la închirierile pe termen scurt
Airbnb solicită primarului Barcelonei să înceteze atacurile la închirierile pe termen scurt
Compania globală de închiriere de case de vacanță Airbnb (ABNB.O) l-a îndemnat pe primarul Barcelonei să regândească ...