Acordul de liber-schimb SUA-UE: Americanii şi germanii, divizaţi în legătură cu viitoarele norme – sondaj

Majoritatea americanilor şi germanilor sunt în favoarea acordului de liber-schimb transatlantic în curs de negociere, însă au opinii radical diferite în ceea ce priveşte normele comune ce trebuie adoptate privind bunurile şi serviciile, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center în parteneriat cu Fundaţia Bertelsmann, informează joi AFP.
Economica.net - joi, 10 apr. 2014, 08:20
Acordul de liber-schimb SUA-UE: Americanii şi germanii, divizaţi în legătură cu viitoarele norme - sondaj

Potrivit sondajului, 53% dintre americani şi 55% dintre germani consideră că tratatul dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, denumit TTIP, va fi ‘un lucru bun’ pentru ţara lor.

TTIP vizează eliminarea barierelor comerciale dintre cele două continente şi reducerea obstacolelor în schimburile de bunuri şi servicii dintre UE şi SUA. Uniunea Europeană speră să încheie negocierile anul viitor, până la sfârşitul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama.
Odată cu implementarea sa, TTIP ar putea stimula economia europeană cu 120 de miliarde de euro pe an şi economia americană cu 95 miliarde, a dat asigurări Bruxellesul.

Americanii şi germanii au însă opinii diferite cu privire la armonizarea normelor.

Circa 76% dintre americani consideră oportună adoptarea aceloraşi norme pentru bunuri şi servicii de ambele părţi ale Atlanticului, părere împărtăşită doar de 45% dintre germani.

‘Germanii au mai multă încredere în normele de reglementare europene decât în cele americane’, afirmă Pew Research Center.

Diferenţa de opinie este mult mai mare în ceea ce priveşte normele alimentare din prisma organismelor modificate genetic utilizate în culturile americane, cum ar fi soia sau porumbul.

Astfel, 94% dintre germani afirmă că au încredere în normele europene şi doar 2% dintre ei în normele alimentare din SUA. În schimb, 67% dintre americani sprijină normele din ţara lor, faţă de 22% care au încredere în normele europene

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...