Grecia revine în forţă pe pieţele financiare, atrăgând comenzi de 20 miliarde de euro

La patru ani de când a devenit prima ţară din zona euro care a fost salvată de la faliment printr-un program de asistenţă financiară, Grecia a revenit joi în forţă pe pieţele de obligaţiuni, atrăgând comenzi de 20 miliarde de euro, de la 550 de investitori, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - joi, 10 apr. 2014, 09:54
Grecia revine în forţă pe pieţele financiare, atrăgând comenzi de 20 miliarde de euro

Emisiunea de bonduri pe trei ani în valoare de trei miliarde de euro a fost suprasubscrisă, iar randamentul a fost de doar 4,95%. Săptămâna trecută, randamentul obligaţiunilor guvernamentale elene cu scadenţa la zece ani a scăzut la 6,14%, de la peste 30% în ultimii doi ani. Este cel mai redus nivel din mai 2010.

Grecia nu a mai accesat pieţele internaţionale după 2010, când randamentele cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni greceşti au atins un nivel nesustenabil, ceea ce a precipitat intrarea ţării în criză. Din 2010 şi până în prezent, Grecia a emis doar certificate de Trezoreria cu maturitatea la trei şi şase luni.

‘Salutăm decizia Greciei de a reveni pe pieţele de obligaţiuni. Este un obiectiv fundamental al programului de asistenţă financiară şi arată succesul acestuia’, a declarat şeful misiunii FMI la Atena, Poul Thomsen.

Tranzacţia este văzută de anumiţi investitori ca un moment de vârf al redresării şi restructurării economiei Greciei.

În prezent, Grecia nu are necesităţi urgente de finanţare, dar vrea să testeze piaţa pentru noi emisiuni mai mari care ar urma să aibă loc în viitor, în conformitate cu strategia sa de a-şi acoperi toate necesităţile de finanţare de pe piaţă începând din 2016.

Agenţia de evaluare financiară Moody’s atribuie Greciei un rating ‘Caa3’, cu nouă trepte sub nivelul recomandat pentru investiţii, în timp ce Standard and Poor’s şi Fitch atribuie Greciei un calificativ ‘B minus’, cu şase trepte sub nivelul investment grade.

Comisia Europeană estimează că, după şase ani de recesiune, economia Greciei va creşte anul acesta cu 0,6% şi cu 2,9% anul viitor. Dar rata şomajului, prognozată la 24% anul viitor, şi nivelul ridicat al datoriei reprezintă dificultăţi în calea redresării Greciei.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori......
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele ...