Stroe, Dacia: E loc pentru un al treilea producător, în România

Capacitatea de producţie la uzina Dacia nu se mai poate dezvolta pentru că este la limita superioară, însă dacă în România conjunctura va fi una corespunzătoare se poate instala un al treilea producător, a declarat, joi, Constantin Stroe, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie Dacia şi preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Economica.net - joi, 10 apr. 2014, 11:41
Stroe, Dacia: E loc pentru un al treilea producător, în România

‘Nu se mai poate dezvolta capacitatea la Dacia. În primul rând o capacitate posibil a fi gestionată profitabil se învârte în jurul a 350.000-400.000 de automobile, în acelaşi perimetru. Când discutăm de capacităţi, că piaţa cere dublu, 700.000 -800.000, absolut toate elementele se complică. Trebuie să lărgeşti parcurile de stocare, ieşirile. Când am încercat să dezvoltăm capacitatea de la 350.000 de unităţi cumva în jurul a 450.000, decidenţii financiari au spus da, dar avem nevoie şi de altceva, nu numai de dorinţă. Avem nevoie de predictibilitate, de infrastructură şi aşa mai departe’, a spus Constantin Stroe în cadrul unei conferinţe de specialitate.

El a arătat că plusul de cerere care depăşeşte capacitatea Dacia va fi satisfăcut de de fabricile din Maroc şi a precizat că aceeaşi gamă de produse, dar sub alte mărci, se fabrică şi în alte ţări din lume. De asemenea, Stroe a declarat că Dacia are cea mai tânără gamă de producţie din Europa.

‘Dacă conjunctura generală din România va fi una corespunzătoare, opinia mea este că poţi să instalezi în România un al treilea producător, în afară de cei doi cu nume de prestigiu, Ford şi Renault’, a mai spus Constantin Stroe.

În ceea ce priveşte piaţa din România, pentru 2014, Stroe susţine că se prognozează o creştere uşoară a producţiei de automobile.

În 2013, la Dacia producţia a crescut cu 15,8% faţă de anul precedent. Anul trecut, Dacia a produs 342.620 de autoturisme.

Constantin Stroe susţine că pentru o creştere a pieţei s-ar putea miza pe Ford, mai precis pe completarea gamei actuale de produse.

‘Am tot respectul pentru Ford, pentru marca Ford, după părerea mea este vorba de o educaţie, de o mentalitate a românului. Românul fără portbagaj spune că nu are maşină. Românul când a văzut ca nu este un stâlp pe mijlocul maşini, olteanul, i-a fost frică, ştiu eu, la un viraj că scapă de acolo. Maşina este una futuristă, cu un concept foarte reuşit. Nu a prins încă la piaţa noastră şi am rezerve că va exploda’, a spus Stroe.

Constantin Stroe a mai precizat că cifra de afaceri a sectorului auto, în 2013, a fost 15,9 miliarde de euro, reprezentând circa 11% faţă de PIB. Valoarea exportului sectorului auto în 2013 a ajuns la 24% din totalul exportului naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...