Senatorul UDMR Antal Lóránt, preşedintele Comisiei pentru energie a Senatului, declara săptămâna trecută că „nu putem schimba regulile în timpul jocului. Nu putem obliga persoanele care au luat decizia de a deveni prosumatori sub anumite circumstanţe legale valabile în trecut să respecte prevederi noi, adoptate prin modificări care nu respectă principiul neretroactivităţii”.
Antal se referea desigur la amendamentul votat deja de Parlament în vară, dar legea respectivă a fost trimisă la reexaminare de Președinte și nu promulgată – acela prin care s-a introdus obligativitatea montării instalațiilor de stocare și pentru prosumatorii existenți. Lucru care, pe lângă probleme de retroactivitate, ducea și la costuri suplimentare și la probleme tehnice.
Numai că, acum, după cererea de reexaminare și după votul Senatului, punctul din legea trimisă de Președinte înapoi, care se referea la obligativitatea stocării, a dispărut cu totul. Iar el se referea atât la obligativitatea montării de baterii pentru instalațiile existente, cât și pentru cele viitoare.
Iată punctul introdus atunci care a fost eliminat acum de Senat:
8. La articolul IV se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul
cuprins:Avizele tehnice de racordare emise/actualizate pentru solicitanții care sunt sau doresc să devină prosumatori prin instalarea de capacități de producere a energiei electrice având puteri instalate cuprinse între 10,8 kW și 400 kW, cu evacuare de putere în rețeaua electrică de interes public, respectă cumulativ următoarele cerințe:
a) obligația, în sarcina utilizatorilor, de a instala la locul de consum și de producere instalații de stocare având puterea instalată de cel puțin:
(i) 30% din puterea instalată a centralei electrice, pentru puteri ale acestora cuprinse între 3 și 200 kW;
(ii) 50% din puterea instalată a centralei electrice, pentru puteri ale acestora cuprinse între 200 și 400 kW;
b) puterea aprobată pentru a fi evacuată în rețea nu poate fi mai mare decât puterea instalată a instalației de stocare din cadrul locului de consum și de producere.
(9) Prevederile alin. (8) se aplică și pentru acordurile/avizele emise de operatorii de rețea pentru racordarea instalaţiilor de producere a energiei electrice sau a unităţilor generatoare agregate ale prosumatorilor şi pentru racordarea proiectelor demonstrative, cu o putere electrică instalată mai mare de 3 kW dar mai mică sau egală cu 10,8 kW ori echivalentă pentru racordurile diferite de cele trifazate, cu evacuare de putere în rețea.
(10) Prosumatorii existenți, care dețin centrale cu puteri instalate ce se încadrează în limitele de putere stabilite la alin. (8) și (9) au obligația de a instala la locul de consum și de producere instalații de stocare conform prevederilor alin. (8) lit. a) până la data de 31 decembrie 2027, iar operatorii de distribuție au obligația actualizării certificatelor de racordare ale acestora conform prevederilor alin. (8) lit. b).
(11) În cazul prosumatorului care nu respectă obligația prevăzută la alin. (10),operatorul de rețea modifică certificatul de racordare deținut de prosumator, în sensul stabilirii valorii puterii aprobate pentru a fi evacuate în rețea la valoarea de 3 kW, indiferent de puterea instalată a capacității de producere a energiei electrice a prosumatorului.”
Practic, dacă și Camera Deputaților va menține forma care a fost votată de Senat, înseamnă că dispare obligația instalării de baterii și pentru instalațiile care vor fi montate de acum încolo. Asta în condițiile în care responsabilii din sistemul energetic au tot vorbit despre necesitatea instalării de baterii de stocare a energiei electrice.
„Principala urgență a sistemului energetic național este stocarea. Am văzut datele de duminică, o zi cu un consum foarte mic, de 4.000 MW, dacă nu avem capacitate de stocare punem în dificultate și producătorii de energie din regenerabile, dar și stabilitatea sistemului energetic”, a spus ministrul Sebastian Burduja în primăvară, după un week-end în care consumul de energie din rețea, oricum mic, a scăzut foarte multe în orele cu soare.
Subvenție și pentru baterii, prin Casa Verde Fotovoltaice și, posibil în viitor, un nou program dedicat
Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 cuprinde, pentru prima oară, finanţarea și a stocării curentului electric care este produs în gospodărie, prin acumulatori, a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, Mircea Fechet, cu două zile înainte de debutul programului.
„Noutatea programului Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 este legată de faptul că pentru prima oară finanţăm şi stocarea. Cu alte cuvinte, curentul pe care îl producem în timpul zilei îl putem consuma în propria gospodărie noaptea, folosind acumulatori de minim 5 kilowaţi, pe care îi finanţăm tot cu 90%, aşa cum finanţăm şi panourile fotovoltaice”, a afirmat Fechet după şedinţa de guvern, întrebat în legătură cu acest program, și citat de Agerpres.
El a menţionat că această decizie a fost luată ca urmare a faptului că „un număr însemnat de prosumatori se trezeau că erau decuplaţi de la reţea în mijlocul zilei”.
„Acest lucru bineînţeles că nu pot decât să-l dezaprob, însă e o chestiune tehnică în legătură cu care nu avem mare lucru de făcut şi, din acest motiv, am decis şi finanţarea bateriilor. În măsura în care vom constata că ne atingem scopul acestui program, am discutat deja cu preşedintele AFM ca în viitor să avem o sesiune dedicată pentru finanţarea acumulatorilor, a acelor prosumatori care, fie prin intermediul programului Casa Verde Panouri Fotovoltaice, fie din buget propriu şi-au instalat panouri pe casă, dar nu şi acumulatori. Aş mai sublinia faptul că asta presupune o modificare semnificativă a instalaţiei, pentru că inclusiv toate celelalte componente ale acestor echipamente trebuie adaptate în sensul în care să susţină şi baterii, lucruri care nu se întâmplă în toate situaţiile”, a explicat ministrul.
Subvenția oferită în acest an prin Casa Verde Fotovoltaice va fi de maximum 30.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de cel puțin 3kWp și o baterie de 5 kWh.