Braşov, cel mai atractiv oraş din România pentru a locui. Bucureşti, pe locul 7 – studiu

Braşov, Cluj-Napoca şi Oradea sunt cele mai atractive oraşe din România pentru locuire, conform Indexului de Atractivitate Urbană realizat de Institutul pentru Oraşe Vizionare (IOV).
AGERPRES - joi, 26 sept. 2024, 15:09
Braşov, cel mai atractiv oraş din România pentru a locui. Bucureşti, pe locul 7 - studiu

„Acest rezultat este în acord cu concluziile Indexului de Performanţă Urbană, bazat pe date obiective, lansat de noi în luna iunie, care a evidenţiat că divertismentul are cea mai mare importanţă relativă în performanţa unui oraş. În noul Index de Atractivitate Urbană, bazat pe percepţiile publicului, s-a confirmat aceeaşi tendinţă: opţiunile de petrecere a timpului liber au cea mai mare importanţă relativă în percepţia atractivităţii unui oraş. De asemenea, analiza a arătat o corelaţie semnificativă între componenta de ‘Vibraţie/˜Divertisment’ din Indexul de Performanţă şi componentele atractivităţii, cum ar fi intenţia de mutare şi calitatea vieţii, subliniind astfel legătura strânsă dintre percepţia publicului şi datele obiective despre oraşe” a declarat Florian Filat, director executiv al Institutului pentru Oraşe Vizionare şi coordonator al Indexului de Atractivitate Urbană şi al Indexului de Performanţă Urbană, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit rezultatelor studiului, Braşov este considerat cel mai atractiv oraş din România pentru locuire, obţinând cele mai bune scoruri la ambele dimensiuni (atractivitate şi performanţă urbană), în timp ce Cluj-Napoca se clasează pe locul doi, urmat de Oradea, Sibiu şi Timişoara.

Topul primelor zece poziţii al celor mai atractive oraşe pentru locuire din România este completat de Constanţa, Bucureşti, Iaşi, Alba Iulia şi Piatra Neamţ.

Analiza a inclus şi evaluarea a 11 factori care influenţează atractivitatea unui oraş pentru mutare/locuire. În context, oportunităţile de petrecere a timpului liber s-au dovedit a avea cea mai mare importanţă relativă în explicarea atractivităţii, depăşind chiar şi factori tradiţionali, precum locurile de muncă bine plătite sau infrastructura de bază.

City Index este un instrument ce analizează evoluţia urbană a celor 41 de municipii reşedinţă de judeţ. Scorul final de atractivitate al fiecărui oraş a fost calculat ca media dintre scorul de intenţie de mutare şi calitatea vieţii. Indexul evaluează atractivitatea oraşelor la intersecţia a două dimensiuni-cheie: intenţia de mutare şi percepţia calităţii vieţii în oraşe – măsurate printr-o cercetare online realizată de AHA Moments, în perioada aprilie-mai 2024, pe un eşantion de 1.200 de respondenţi la nivel naţional.

Indexul de Atractivitate Urbană completează Indexul de Performanţă Urbană, lansat de IOV în iunie 2024, bazat pe date statistice.

Metodologia utilizată combină date statistice oficiale din diverse surse: Institutul Naţional de Statistică şi ministere, evaluări calitative ale rezidenţilor şi turiştilor obţinute de pe platforme ca TripAdvisor şi Google Places, în perioada 2022 -2023.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată Europa....
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...