„Nivelul de finanţare a unor organizaţii precum a noastră este mult prea scăzut pentru această perioadă a anului”, a declarat reprezentantul UNHCR în Ucraina, Karolina Lindholm Billing.
UNHCR dispune în acest moment de numai 47% din fondurile de care are nevoie pentru a ajuta milioanele de ucraineni strămutaţi sau afectaţi de războiul din ţara lor, a subliniat ea. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, UNHCR era finanţat în proporţie de 70%.
La ora actuală, numărul persoanelor strămutate în Ucraina este de aproximativ 3,6 milioane. Însă avansul armatei ruse în Donbas (est) şi intensificarea atacurilor ruse împotriva infrastructurii şi oraşelor ucrainene provoacă noi deplasări de populaţie, a explicat Lindholm Billing.
„Aproape 99.000 de persoane, de exemplu, au fost evacuate sau au fugit din localităţile din zona liniei frontului în regiunea Doneţk de la 1 august”, a subliniat ea.
UNHCR în Ucraina ajută organizaţiile locale în cazarea persoanelor strămutate şi, de asemenea, vine în ajutor persoanelor cele mai vulnerabile, mai ales acum înainte de venirea iernii. Organizaţia a oferit asistenţă financiară unora dintre aceşti refugiaţi ca să-şi cumpere îmbrăcăminte de iarnă, lemne de foc sau „kituri termice” sau materiale pentru o izolare mai bună a locuinţelor, a explicat responsabila ONU la Kiev.
Aproximativ 650.000 de persoane ar avea nevoie de ajutor, iar, „dacă vom putea obţine fondurile de care avem nevoie, sunt încrezătoare că îi vom putea ajuta”, altfel nu va fi posibil, a avertizat ea.
UNHCR a constatat, de asemenea, încă din această vară o creştere a numărului de ucraineni care părăsesc ţara, menţionând frecventa întrerupere a curentului drept unul dintre principalele motive ale plecării lor.
Anterior, nimeni nu invocase acest motiv, dar, din iunie, 25% dintre persoanele intervievate la frontieră au numit întreruperea curentului drept al doilea motiv, după securitate, în spatele deciziei lor de a pleca. Această cifră a crescut la 49% în iulie, înainte de a scădea la 28% în august, a indicat Lindholm Billing
Oficialitatea ONU a avertizat că o creştere bruscă a atacurilor ruseşti împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei şi o iarnă aspră ar putea duce la o creştere bruscă a exodului ucrainenilor din ţară.
„Este deci esenţial ca Ucraina să primească sprijinul de care are nevoie pentru a-şi repara infrastructura energetică”, a insistat Lindholm Billing.
Aflată în vizită la Kiev vinerea trecută, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a asigurat că UE va ajuta Ucraina să „repare” distrugerile provocate de atacurile ruseşti şi va exporta energie electrică în ţară. Acest sprijin ar trebui să acopere „25%” din nevoile ucrainene pentru iarnă, a asigurat Ursula von der Leyen.
Autorităţile ucrainene au declarat joi că Rusia a lansat un nou val de drone şi rachete asupra Ucrainei noaptea trecută, vizând cu precădere sectorul energetic, potrivit Reuters.
„Noaptea trecută, inamicul a efectuat un nou atac masiv asupra sectorului energetic ucrainean, utilizând drone şi rachete”, a afirmat premierul Denis Şmîhal, adăugând că trei transformatoare, inclusiv unul din regiunea Mikolaiv (în sud) s-au numărat printre ţinte.
Ulterior, forţele aeriene ucrainene au indicat că mai multe rachete hipersonice ruseşti Kinjal au vizat micul oraş Starokostiantiniv din vestul Ucrainei, unde se află o bază aeriană ucraineană importantă, ţintă frecventă a Moscovei. Forţele aeriene nu au furnizat alte detalii.
Rusia a atacat noaptea trecută de asemenea regiunile Odesa, în sud, unde o femeie a fost ucisă, şi Zaporojie, tot în sud, unde a utilizat o bombă glisantă, care a rănit cel puţin zece persoane.
În jur de zece drone au fost distruse în zona capitalei Kiev, iar în regiunile Ivano-Frankivsk (vest), Poltava (centru) şi Cernihiv (nord) au fost raportate întreruperi de curent.
Armata ucraineană a declarat că forţele ruse au lansat noaptea trecută 78 de drone de atac şi şase rachete în direcţia mai multor regiuni ale Ucrainei într-un atac care a durat câteva ore. Apărarea antiaeriană ucraineană a distrus 66 de drone şi patru rachete, a adăugat aceasta.