Furie printre fermierii francezi după ce gigantul Lactalis a anunțat că va colecta mai puțin lapte

Anunţul celui mai mare producător mondial de lapte, grupul Lactalis, privind o reducere progresivă, cu aproape 9%, a volumelor de lapte colectate în Franţa a fost criticată joi drept o "bombă" de către crescătorii de animale, care trec deja printr-o perioadă dificilă, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 26 sept. 2024, 21:20
Furie printre fermierii francezi după ce gigantul Lactalis a anunțat că va colecta mai puțin lapte

Preşedintele FNSEA, cel mai important sindical agricol din Franţa, a denunţat o „bombă pentru sectorul laptelui”. „Pentru noi miza este acea de a asigura că producătorii de lapte vor continua să găsească pe cineva care le va prelua laptele”, a declarat Arnaud Rousseau pentru postul de radio France info, apreciind că este mult prea devreme pentru a evalua numărul de vaci care ar putea să dispară.

Multinaţională Lactalis a anunţat o reducere „de ordinul a 450 de milioane de litri” a cantităţilor anuale de lapte colectate”, până la aproximativ 5,1 miliarde de litri de lapte de la crescătorii francezi, reducere care se va face progresiv, de la finele lui 2024 şi până în 2030.

Potrivit lui Arnaud Rousseau, lovitura este cu atât mai dură pentru crescătorii francezi pentru că „atunci când laptele tău este colectat de numărul unu mondial, ai sentimentul că lucrezi cu o firmă solidă”.

„Noi am tras întotdeauna un semnal de alarmă cu privire la dependenţa structurală economică a producătorilor de firmele de lactate”, a subliniat joi şi sindicatul Confédération paysanne. „Această diminuare a cantităţii de lapte colectată este folosită de Lactalis pentru a elimina din producători şi a face presiuni asupra celor rămaşi”, adaugă această organizaţie sindicală de stânga.

Franţa exportă mai mult de lapte decât consumă. Jumătate din laptele colectat în Franţa de Lactalis pleacă pe pieţele internaţionale, în principal sub formă de lapte praf.

„Pieţele s-au prăbuşit. Plătim un preţ mai mare decât cel pe care îl obţinem la vânzare pentru aceste produse exportate”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului Lactalis.

Cu o cifră de afaceri de 30 de miliarde de euro în 2023, Lactalis a detronat un alt mastodont, Danone, din poziţia de lider al industriei agroalimentare franceze şi se numără printre primele 10 companii globale din acest sector. Grupul numără 270 de facilităţi de producţie în 51 de ţări şi 85.000 de angajaţi.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...