„Sute de saci se montează în zonele Ciocăneşti şi Baital de pe braţul Borcea din judeţul Călăraşi prin realizarea unor diguri provizorii, paralele cu linia de apărare existentă. Intervenim cu forţe proprii în toate zonele vulnerabile, astfel încât tranzitarea debitelor să se realizeze în siguranţă. Apele Române Buzău-Ialomiţa, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi, continuă construirea unor diguri provizorii din saci geocontaineri, paralel cu linia de apărare existentă, menite să stopeze pătrunderea apelor în cazul apariţiei unor breşe. Pe o lungime de 350 de metri, în zona Baital, pe braţul Borcea, pe malul drept al Dunării, vor fi montaţi în aceste zile peste 400 de saci”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR).
De asemenea, în zona Ciocăneşti – Călăraşi, pe o lungime de 150 de metri, au fost montaţi deja 180 de saci.
„Digurile vor fi ridicate până la cotele prognozate, de 9.500 mc/s. Dacă din cauza precipitaţiilor suplimentare prognozate aceste debite vor creşte mai mult, linia de apărare se va supraînălţa cu încă un rând de saci, formaţiile noastre fiind în teren şi la această oră, monitorizând strict situaţia. Debitele Dunării sunt astăzi de 7.300 mc/s şi vor fi în creştere în următoarele zile, ajungând până la 8.000 mc/s. Având în vedere avertizările hidrologice emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, pe anumite secţiuni, în aval de Turnu Măgurele, debitele Dunării pot ajunge până la 9.200 – 9.500 mc/s”, notează reprezentanţii Apelor Române.
Hidrologii au emis, sâmbătă, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de viituri pe râurile din Dobrogea, precum şi în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Bahlui, Siret, Prut-Bârlad.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, sunt vizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare.
Astfel, în intervalul 28.09.2024, ora 18:00 – 29.09.2024, ora 16:00, va fi Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Suştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Suştiu (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţul Caraş Severin).
În intervalul 29.09.2024, ora 06:00 – 30.09.2024, ora 24:00, Codul galben va afecta râurile din bazinele hidrografice: Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele: Harghita şi Mureş), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş – amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba şi Cluj), Târnava Mică – bazin amonte S.H. Târnăveni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târnăveni (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare – bazin amonte S.H. Odorheiu Secuiesc şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Odorheiu Secuiesc (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluenţă cu râul Gilort (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman), Vedea (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Vrancea şi Buzău), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Moldova (judeţele: Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).
De asemenea, în intervalul 29.09.2024 ora 10:00 – 30.09.2024 ora 16:00, va fi instituit Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte confluenţă cu râul Cerna (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Râul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Covasna şi Braşov), Olt – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Braşov şi Sibiu), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Vedea – bazin amonte S.H. Văleni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Văleni (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Târgovişte şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgovişte – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Măgura (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova).
Tot Cod portocaliu va fi, în intervalul 29.09.2024 ora 22:00 – 30.09.2024 ora 16:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Bahlui – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Iaşi), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).