Profi rămâne pe piața de retail media în parteneriat cu Footprints AI, după șase luni de teste

După o etapă pilot de șase luni, retailerul Profi Rom Food care deține rețeaua de magazine de proximitate cu cea mai mare extindere națională, intră oficial pe piața de retail media în parteneriat de startup-ul românesc Footprints AI. Astfel, retailerula va da brandurilor și agențiilor de media acces la audiența sa de peste 4 milioane de consumatori, atât prin cele aproximativ 1.750 de magazine fizice, cât și prin canalele sale digitale.
Alina Stanciu - lun, 30 sept. 2024, 15:00
Profi rămâne pe piața de retail media în parteneriat cu Footprints AI, după șase luni de teste

Profi Rom Food, lanțul cu aproximativ 1.750 de magazine la nivel național, își va folosi ecranele digitale din magazine și rețeaua radio proprie, aplicația mobilă, website-ul și canalele de social media și marketing direct pentru a promova branduri, deschizând astfel o nouă linie de business ca jucător pe piața de retail media.

Serviciul este realizat printr-un parteneriat cu compania românească de tehnologie Footprints AI care, folosind inteligența artificială, produce și comercializează una dintre cele mai avansate platforme de retail media și retail data insights din lume și operează cea mai extinsă rețea de retail media din România, cu acces la date reale și anonimizate de la peste 8,5 milioane de consumatori români.

Astfel, Profi oferă acum brandurilor și agențiilor de media acces la audiența sa de peste 4 milioane de consumatori, atât prin cele aproximativ 1.750 de magazine fizice, cât și prin canalele sale digitale.

„Prin lansarea acestei rețele de retail media, deschidem o oportunitate unică pentru branduri și agenții să își maximizeze impactul campaniilor publicitare, folosind date reale și targetare precisă. Ne dorim ca partenerii noștri să valorifice aceste capabilități inovatoare, care le permit să fie mai aproape de consumatorii lor și să obțină rezultate excepționale”, a declarat Andrei Bica, Chief Finacial Officer, Profi.

„Inteligența artificială și datele anonimizate din rețelele de retail media permit o targetare mult mai precisă a consumatorilor. Brandurile nu mai investesc în campanii largi și imprecise, ci își alocă bugetele în mod optim, în funcție de comportamentul real al audienței. În colaborare cu Profi, am reușit să dezvoltăm o soluție care să aducă valoare atât pentru retailer, cât și pentru partenerii săi comerciali, oferind rezultate măsurabile și adaptabile în timp real”, spune Dan Marc, fondator și CEO al Footprints AI.

Potrivit acestuia, în cazul unei campanii retail media, spre exemplu, costul de achiziție a unui consumator ( user aquisiton) pot ajunge la 0,26-0,28 de euro per user față de 8-9 euro la cât se ridică aceste costuri folosind alte mijloace de promovare. De asemenea, urmare a unei astfel de campanii, vânzările pot crește, în funcție de situație și obiective, și cu 20%.

„Practic, într-un astfel de mediu, tu, ca brand, nu ai competiție și poți face o targetare similar cu cea pe care o poți face online. De aceea, această platformă poate fi folosită cu rezultate bune chiar și în zona de non- FMCG ( produse de larg consum n.red) cât și pentru lansarea, testarea și validarea unor produse noi”, mai spune Marc.

Profi pregătește, de asemenea, lansarea unei platforme publice care va oferi brandurilor acces la date agregate despre comportamentul de cumpărare al consumatorilor, pentru a permite o mai bună personalizare a campaniilor de retail media.

Cum funcționează serviciul de retail media al profi și Footprints AI

Orice brand care dorește să-și facă reclamă în magazinele Profi poate accesa serviciile de retail media al retailerului care, urmare a parteneriatului cu Footprints AI, oferă brandurilor posibilitatea de a-și targeta eficient consumatorii pe baza comportamentului lor de cumpărare, folosind date anonimizate acumulate de retailer și analize avansate.

Practic, pe baza datelor de cumpărare anonimizate acumulate de Profi, brandurile pot direcționa campanii publicitare către audiențe cu caracteristici socio-demografice și comportamente de consum dorite, audiențe ce sunt generate de Inteligența Artificială dezvoltată de către Footprints AI.

În plus, brandurile pot urmări în timp real performanțele campaniilor, optimizându-și astfel strategiile de marketing.

Cu 28.000 de angajați, Profi operează  aproximativ 1.750 de magazine proprii și partenere din aproape 870 de localități urbane și rurale.

Compania operează sub brandurile PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO magazine cu peste 5.000 de produse, majoritatea branduri cunoscute. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România. Cifra de afaceri a rețelei, a fost de 13 miliarde de lei în 2023, și plasează compania pe locul trei în sectorul de retail românesc.

Footprints AI este startup-ul românesc de tehnologie ce dezvoltă și comercializează una dintre cele mai avansate platforme de omnichannel retail media din lume. Footprints AI operează cea mai largă rețea de retail media, incluzând parteneriate cu retaileri precum Profi, Lagardere, Auchan, Tazz, Bolt Food și alții.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...