Rusia se așteaptă la o scădere a veniturilor obținute din vânzarea de petrol și gaze naturale în următorii trei ani

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze la bugetul de stat ar urma să scadă în perioada 2025 - 2027, din cauza preţurilor mai mici ale materiilor prime şi a schimbărilor fiscale, se arată în proiectul de buget pentru anul viitor, publicat luni, transmite Reuters. citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 30 sept. 2024, 16:52
Rusia se așteaptă la o scădere a veniturilor obținute din vânzarea de petrol și gaze naturale în următorii trei ani

Conform documentului, industria petrolului şi gazelor din Rusia ar urma să contribuie anul viitor la buget cu 10.900 de miliarde de ruble (117,3 miliarde de dolari), sau 5,1% din PIB, de la un nivel estimat în acest an de 11.300 de miliarde de ruble.

De asemenea, veniturile ar urma să scadă la 10.560 de miliarde de ruble în 2026 şi la 9.770 de miliarde de ruble în 2027.

În schimb, cheltuielile militare ale Rusiei vor creşte cu 23% anul viitor, la 13.500 de miliarde de ruble (145,32 de miliarde de dolari), de la un nivel estimat în acest an de 10.800 de miliarde de ruble. În 2025, cheltuielile militare vor fi responsabile pentru 32% din totalul cheltuielilor bugetare, care se vor ridica la 41.500 de miliarde de ruble. Ulterior, în 2026, cheltuielile militare ar urma să scadă la 12.800 de miliarde de ruble.

Analiştii avertizaseră luna aceasta că o scădere a veniturilor din petrol şi gaze, în urma preţurilor mai scăzute la energie şi a unui regim fiscal mai blând pentru Gazprom, va avea implicaţii asupra războiului din Ucraina şi a cheltuielilor militare ale Rusiei.

Fluxul de petrodolari a ajutat Kremlinul să continue agresiunea sa militară contra Ucrainei, chiar dacă statele occidentale au ajutat militar Kievul cu miliarde de dolari şi au impus sancţiuni menite să reducă câştigurile Rusiei de pe urma exporturilor de energie. Moscova a ocolit sancţiunile, făcând rost de o flotă fantomă de petroliere şi vase pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) către noii clienţi din Asia.

Un alt factor care contribuie la declinul proiectat al veniturilor Rusiei din petrol şi gaze este planul de a renunţa la povara fiscală asupra Gazprom, care a fost o sursă de numerar pentru Guvern, se arată în documentele consultate de analişti.

De la invazie, compania a renunţat la majoritatea exporturilor sale prin gazoducte spre Europa, anterior cea mai mare piaţă externă a sa. Decizia a provocat anul trecut Gazprom primele pierderi nete din acest secol. Totuşi, Guvernul a impus Gazprom o taxă pe profit, aşteptând să primească încă 50 miliarde de ruble de la companie în fiecare lună, între 2023 şi 2025.

Acum există un plan de a atenua povara fiscală asupra Gazprom, arată documentele. Dacă planul va fi adoptat, regimul fiscal mai blând va reduce veniturile Rusiei din producţia de petrol şi gaze cu peste 30% faţă de 2023, la puţin peste 1.000 de miliarde de ruble în 2025, conform calculelor analiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de mașini electrice BYD a stabilit ținte de reducere a prețurilor
Producătorul de mașini electrice BYD a stabilit ținte de reducere a prețurilor
Producătorul chinez de automobile BYD a stabilit ținte negociabile de reducere a prețurilor pentru furnizorii de achiziții la scară largă, arată o postare a directorului BYD pe platforma de......
Gazprom estimează că, de la anul, nu va mai trimite gaze în Europa prin Ucraina
Gazprom estimează că, de la anul, nu va mai trimite gaze în Europa prin Ucraina
Gigantul rus, controlat de stat, Gazprom presupune că nu va mai trimite gaz în Europa prin Ucraina după 31 decembrie în ...
Reducerea de personal din grupul Bosch nu afectează în prezent activitățile din România
Reducerea de personal din grupul Bosch nu afectează în prezent activitățile din România
Planurile șefilor Bosch de a reduce numărul de angajați cu peste 5.000 de persoane la nivel mondial nu implică, în acest ...
Treceri de pietoni iluminate pe DN-uri: CNAIR a primit două oferte la licitația de peste 230 de milioane de lei
Treceri de pietoni iluminate pe DN-uri: CNAIR a primit două oferte la licitația de peste 230 de milioane de lei
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit două oferte la licitația pentru „Creșterea ...