Peste jumătate dintre români își doresc produse cu AI și urmăresc să își cumpere telefoane și televizoare cu această tehnologie – studiu

Mai mult de jumătate dintre români, respectiv 62%, se uită cu entuziasm la tehnologia AI și se așteaptă ca aceasta să fie integrată în toate aspectele vieții, arată un studiu Samsung realizat în luna septembrie în România pe un eșantion reprezentativ format din 400 de respondenți.
Lidia Neagu - lun, 30 sept. 2024, 17:33
Peste jumătate dintre români își doresc produse cu AI și urmăresc să își cumpere telefoane și televizoare cu această tehnologie - studiu

De altfel, cei mai mulți dintre români, respectiv 89%, declară că atunci când se gândesc să își achiziționeze un smartphone sunt atenți dacă acesta este echipat cu tehnologie AI și consideră că aceasta reprezintă un criteriu de achiziție.

“AI-ul a progresat foarte mult și este acum integrat în toate categoriile noastre de produse, fiind una dintre modalitățile prin care Samsung își respectă angajamentul de a face viața utilizatorilor mai ușoară. De altfel, cei mai mulți dintre consumatorii care aleg produse cu AI integrat, respectiv 65%, fac această alegere pentru simplificarea sarcinilor zilnice rutiniere, iar 30% utilizează AI pentru divertisment, potrivit cercetării noastre”, a declarat Simona Panait, Head of Corporate Marketing & Communications South-East Europe, Samsung Electronics România și Bulgaria.

Totuși, studiile Samsung arată faptul că utilizatorii din România abia descoperă această tehnologie și au nevoie de sprijin pentru a înțelege beneficiile depline pe care aceasta le poate aduce. Sondajul realizat în România arată că aproximativ 56% dintre dintre români nu se simt suficient de informați cu privire la inteligența artificială, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care unii dintre utilizatori confundă funcțiile AI cu diverse soluții software care fie editează fotografii, de exemplu.

În același timp, o tendință similară se observă și la nivel european, după ce un sondaj realizat pentru Samsung pe un eșantion reprezentativ de 11.000 de respondenți a arătat că 15% dintre europeni știu cum să obțină aceste beneficii în viața de zi cu zi și 38% au declarat că nu se simt incluși în discuțiile actuale despre inteligența artificială.

România se aliniază tendințelor europene și din perspectiva entuziasmului cu care consumatorii se uită la achiziția de produse cu tehnologie AI integrată, mai ales pentru că utilizatorii se așteaptă ca aceasta să le ofere mai multă comoditate și mai mult timp liber. Astfel, prezența Inteligenței Artificiale constituie un criteriu de achiziție și pentru 73% dintre românii care intenționează să cumpere un televizor cu AI nou, pentru 63% dintre cei care intenționează să achiziționeze o mașină de spălat și / sau un uscător, 54% în cazul frigiderelor, 51% în cazul cuptoarelor și 46% în cazul aspiratoarelor verticale și / sau de tip robot, arată studiul realizat la nivel local. Dintre aparatele electrocasnice pe care românii le folosesc în prezent, mașina de spălat rufe și/sau uscătorul și frigiderul sunt cele pe care ar dori să le schimbe în proporție de 51% cu unele care să dețină AI integrat.

Studiul realizat în luna septembrie de Cult Research a avut ca obiective explorarea atitudinilor și percepțiilor românilor legate de tehnologia AI, identificarea gradului de cunoaștere a tehnologiei AI, gradul și frecvența de utilizare a tehnologiei și identificarea modalităților de utilizare a tehnologiei. Acesta a fost derulat online și a avut un eșantion format din 400 de respondenți cu acces la internet din România, cu vârste peste 18 ani, preponderent din mediul urban.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...