Hidroelectrica a scos la vânzare în 30 septembrie pe platforma de contracte bilaterale LE Flex două pachete de energie electrică de 5 MW orari, cu livrare în tot anul 2025, dar cu profil de livrare “vârf 1”, adică doar în perioada luni-vineri între orele 6 și 22. În total aproape 42.000 GWh, o cantitate destul de mică, similar cu ce a scos la vânzare și în trecut pentru acest produs.
Producătorul a scos la vânzare energia la un preț de 625 de lei/MWh. La fiecare licitație a primit oferte de cumpărare de la aceleași patru companii: Electrica Furnizare, Electric Planners, Nova Power and Gas și Energy Distribution Services (EDS). Pachetele au foct cumpărate de EDS, vechi client al producătorului de stat, care a oferit mai mult decât concurenții. Contractele s-au încheiat la prețuri de 642 și 643 de lei/MWh.
Foarte interesant este comportamentul producătorului de energie controlat de stat, cel mai mare din România, dar doar viitorul va putea spune dacă aceasta va fi o tendință în piață sau rămâne un incident izolat: prețul de pornire la licitație este mai mic decât cel de la licitația precedentă cu acest tip de produs. Desigur, la fel a fost și prețul de adjudecare.
Astfel, dacă acum Hidroelectrica a scos la vânzare acum energia vârf cu 625 de lei/MWh, la licitația anterioară de pe aceeași platformă pentru aceeași tip de energie cu livrare în tot anul 2025, care a avut loc la 28 august, a cerut 650 de lei și a vândut (a fost vorba despre un pachet de 5 MW) cu 694 de lei. Și atunci cumpărător a fost tot EDS, o companie românească de trading și furnizare controlată de familia Mirea. La o licitație cu același produs ținută cu doar opt zile în urmă, la 20 august, Hidroelectrica a scos la vânzare un pachet identic, 5 MW în vârful de zi, cu livrare în tot anul 2025, cu 600 de lei/MWh și a vândut-o cu 675 de lei, cumpărător fiind tot o companie românească, Nova Power and Gas.
Înainte de aceste tranzacții din august, la finalul primăverii, pe data de 30 mai, Hidroelectrica a scos la vânzare pe aceeași platformă trei pachete de energie electrică de 5 MW orari, cu livrare în tot anul 2025, cu același profil de livrare “vârf 1”. Atunci a cerut 575 de lei/MWh și a încheiat tranzacțiile la 580 de lei/MWh.
Așadar, după mai mult timp în care a procedat invers, Hidroelectrica scade acum prețul solicitat la licitații, cel puțin pentru acest tip de energie.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi, în plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. De asemenea, compania deţine o cotă de 13,09% din piaţa de furnizare.
Citește și: