Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă ar putea disponibiliza 29 de salariaţi din Galaţi

Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă ar putea concedia colectiv 29 de angajaţi cu domiciliul în judeţul Galaţi, arată datele obţinute exclusiv de Economica.net de la AJOFM Galaţi.
Cristina Şomănescu - mie, 02 oct. 2024, 22:17
Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă ar putea disponibiliza 29 de salariaţi din Galaţi

Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă ar putea disponibiliza 29 de angajaţi din judeţul Galaţi la 23 noiembrie 2024, potrivit informaţiilor obţinute exclusiv de Economica.net de la AJOFM Galaţi.

Firma antemenţionată „analizează posibilitatea de a încerca repararea parţială a liniei feroviare Galaţi-Folteşti din fonduri proprii, iar în acest caz salariaţii alocaţi pe acea zonă nu vor mai fi supuşi procedurii de disponibilizare„, reiese din răspunsul obţinut de Economica.net de la AJOFM Galaţi.
În urma inundaţiilor masive din judeţul Galaţi din luna septembrie, pe fondul alunecărilor de teren şi a eroziunii terasamentului feroviar, calea ferată a fost devastată în cea mai mare parte, au explicat pentru Economica.net oficialii AJOFM Galaţi.
Precizăm că secţiunea de cale ferată Galaţi-Târgu Bujor-Bârlad, închiriată de la CFR SA, este gestionată de firma Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă.

Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă e deţinută indirect de Călin Mitică prin intermediul societăţilor Transferoviar Grup şi Transferoviar Administrare Active, conform datelor de la ONRC obţinute de Economica.net prin intermediul platformei juridice Termene.

Profitul net al firmei a scăzut masiv în 2023

Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă a avut cifră de afaceri netă de aproximativ 13 milioane de lei în 2023, cu 11% mai mică decât cea din 2022. Profitul firmei a coborât la 33.263 de lei în anul 2023 şi e de cel puţin 10 ori mai mic decât cel obţinut în 2022, arată bilanţurile firmei comparate de Economica.net. Firma a lucrat cu un număr mediu de 125 de angajaţi pe parcursul anului 2023, în scădere cu 36 de oameni pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din 2022.

Sursă foto: https://transferoviarinfrastructura.ro/

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...