Scrisoarea trimisă de miniștrii Energiei din România, Grecia și Bulgaria Comisiei Europene în care cer măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la energia electrică în zona noastră DOCUMENT

Miniștrii energiei din Grecia, Bulgaria și România au solicitat, într-o scrisoare transmisă Comisiei Europene în urmă cu doar câteva zile, măsuri și propuneri pentru a combate creșterea prețurilor pe piața angro a energiei electrice.
Mihai Nicuţ - mie, 02 oct. 2024, 10:25
Scrisoarea trimisă de miniștrii Energiei din România, Grecia și Bulgaria Comisiei Europene în care cer măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la energia electrică în zona noastră DOCUMENT

Scrisoarea, transmisă comisarului european pentru energie, Kadri Simson, la 27 septembrie, a fost co-semnată de ministrul grec al energiei, Thodoros Skylakakis, și de omologii săi bulgar și român, Vladimir Malinov și, respectiv, Sebastian Burduja.

Lipsa capacității de interconectare a rețelelor, care împiedică fluxul de energie către sud-estul Europei în perioade critice, a fost menționată de cei trei miniștri ai energiei drept un factor-cheie al problemei.

De asemenea, integrarea limitată a piețelor regionale de energie electrică cu sistemul mai larg al UE, care, potrivit miniștrilor energiei, a condus la diferențe semnificative de preț, care depășesc adesea 50-100 de euro pe MWh.

Conform sursei citate, ei propun, în scrisoare, măsuri pe termen scurt, cum ar fi impozitarea profiturilor excesive ale producătorilor și comercianților de energie electrică și redistribuirea veniturilor fiscale rezultate pentru a reduce povara asupra consumatorilor și a stabiliza piața.

În ceea ce privește măsurile pe termen lung, miniștrii au îndemnat Comisia Europeană să acorde prioritate dezvoltării infrastructurii de interconectare în Europa de Sud-Est.

Puteți vedea scrisoarea AICI: scrisoare catre Comisia Europeana

„Așa cum am promis pe 12 septembrie, am cerut oficial Comisiei Europene, alături de omologii din Grecia și Bulgaria, un tratament corect și o uniune energetică funcțională. Nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie prețuri mult mai mari decât Europa de Vest, așa cum s-a întâmplat recurent în ultimele luni. Sunt două cauze: lipsa interconexiunilor din centrul Europei (mai ales Austria și Slovacia), ceea ce face ca energia ieftină produsă în Vest să se oprească, practic, în Austria și Slovacia; și cererea suplimentară de energie din Republica Moldova și Ucraina, care pune o presiune adițională pe prețurile din regiunea noastră.

Am spus-o și ieri la Varșovia, clar și răspicat: respectăm obligațiile europene comune ale pieței unice, dar cerem drepturi egale. Fără energie sigură și accesibilă nu poate exista dezvoltare. De prețul energiei depind bunăstarea cetățenilor noștri și competitivitatea economiei, salariile și locurile de muncă. De aceea ne-am străduit în ultimii ani să menținem prețurile plafonate pentru consumatori, cu toate eforturile, dar nici nu putem tolera inechitățile de pe piața europeană a energiei.

La solicitarea României, Greciei și Bulgariei, care a fost deja acceptată de Comisia Europeană, vom prezenta situația și vom cere măsuri la următoarea reuniune a miniștrilor energiei, care va avea loc la Luxemburg, pe 15 octombrie. Adevărul trebuie spus, iar România nu va tăcea în fața nedreptăților” a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Propunerea noului Plan Urbanistic General, finalizată la sfârşitul anului sau la început de 2025
Nicuşor Dan: Propunerea noului Plan Urbanistic General, finalizată la sfârşitul anului sau la început de 2025
Propunerea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) va fi finalizată la sfârşitul anului sau la începutul lui 2025, după care va urma avizarea sa de aproximativ 40 de instituţii şi, ulterior,......
Chef Foa va lansa cartea digitală „Street Food acasă” pe platforma FoodFix
Chef Foa va lansa cartea digitală „Street Food acasă” pe platforma FoodFix
FoodFix Tech, platforma digitală ce își propune să devină 'Spotify-ul artei culinare' și să transforme experiența ...
PepsiCo promovează doi români în poziții cheie la nivel de grup
PepsiCo promovează doi români în poziții cheie la nivel de grup
Emilian Dinică preia conducerea Supply Chain în regiunea Balcanilor de Est (România, Bulgaria, Moldova), iar Daniel Drăgușin ...
Camera Deputaţilor: PFA-urile, întreprinderile individuale şi cele familiale vor putea fi transformate în societăţi cu personalitate juridică
Camera Deputaţilor: PFA-urile, întreprinderile individuale şi cele familiale vor putea fi transformate în societăţi ...
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede posibilitatea transformării persoanelor fizice ...