Construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti va începe în august 2015 – preşedintele CJ Vâlcea

Lucrările de execuţie a autostrăzii Sibiu - Piteşti vor începe în luna august 2015, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.
Economica.net - lun, 14 apr. 2014, 07:36
Construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti va începe în august 2015 - preşedintele CJ Vâlcea

‘Pentru cunoaşterea exactă a realităţilor despre soarta şi viitorul autostrăzii Sibiu-Vâlcea-Piteşti, am cerut conducerii CNADNR să dea publicităţii calendarul privind implementarea proiectului respectiv. La această cerere am primit răspunsul solicitat, aşa încât am posibilitatea să afirm că procedurile preliminare pentru construcţia autostrăzii care va trece peste munţii Carpaţi pe ruta Sibiu – Vâlcea – Piteşti au devenit deja operaţionale. Astfel, în perioada 24 – 27 februarie 2014, Ministerul Transporturilor a pus la dispoziţie documentele necesare pentru lansarea licitaţiei în vederea elaborării studiului de fezabilitate, iar la mai puţin de o lună, respectiv în data de 21 martie, a fost publicat, şi pe SEAP, şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anunţul de participare la documentaţia validată de ANRMAP, urmând ca ofertele din ţară şi din afara ei să fie depuse până în luna mai 2014’, a precizat Cîlea.

O lună mai târziu, mai spune Cîlea, se va încheia evaluarea ofertelor şi se va depune raportul de evaluare la UCVAP pentru a-şi expune punctul de vedere şi a aproba raportul respectiv, după care se va comunica ofertanţilor rezultatul procedurii.

‘Tot din calendarul procedurilor care mi-a fost pus la dispoziţie am aflat că elaborarea studiului de fezabilitate şi finalizarea celorlalte acte normative, respectiv, Caietul de sarcini, Documentaţia de atribuire etc, inclusiv obţinerea avizelor din partea Consiliilor tehnico-economice, se vor realiza pe parcursul unui an, conform standardelor şi normelor europene, ceea ce înseamnă că luna august 2015 va fi data când se va organiza licitaţia pentru desemnarea constructorului şi, practic, vor deveni operaţionale lucrările pe autostrada Sibiu – Piteşti’, a menţionat preşedintele CJ Vâlcea.

Tronsonul de autostradă Sibiu – Piteşti face parte din A1 Nădlac – Bucureşti şi este finanţat din banii europeni.

Realizarea acestui tronson a fost subiect de dispută în ultimii ani între parlamentarii vâlceni şi Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...