Grupul 5 al termocentralei pe cărbune Rovinari intră în probe astăzi

Grupul 5, retehnologizat, al centralei pe cărbune de la Rovinari, intră în probe începând de astăzi, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Centralele pe cărbune din Oltenia vor avea un aport sporit în această iarnă.
Mihai Nicuţ - joi, 03 oct. 2024, 11:14
Grupul 5 al termocentralei pe cărbune Rovinari intră în probe astăzi

“Din 1989 România și-a pierdut jumătate din  capacitatea de a produce energie în bandă. Sistemul energetic a fost ignorat în ultimii 30 de ani. Nu poți să discuți de competitivitatea unei economii dacă nu ai grijă se energie.  Eu cred că lucrul acesta s-a schimbat în ultima perioadă.

Avem în lucru 1700 de megawați la Centrala de la Mintia, grup pe gaz, La Ișalnița avem o licitație în curs de peste 800 de megawați, la CEO, intră în probe azi grupul 5 Rovinari. Dacă totul merge bine, în următoarele zile, va fi la parametri, 300 MW”, s spus ministrul Energiei la o conferință pe teme de energie organizată de publicația specializtă InvesTenergy.

“La Iernut – investiția a fost deblocată, sperăm să o terminăm măcar jumătate anul acesta și va fi gata cel mai târziu în integralitate la mijlocul anului viitor. Întârzierile nu sunt din cauza noastră, ci din cauza relației cu antreprenorul general, Duro Felguera”, a mai spus ministrul.

Lucrările de modernizare ale grupului 5 de la Rovinari au început acum zece ani și, potrivit estimărilor din presa locală, lucrările ar fi costat circa 100 de milioane de euro.

Potrivit programului de iarnă, Dispeceratul Energetic Național se bazează pentru a trece iarna pe un aport susținut al centralelor pe cărbune. Astfel, pe lângă noul grup de la Rovinari, în program se vorbește și despre “grupurile scoase din funcțiune în anul 2023 (2 grupuri de 330 MW ale Societății ”Complexul Energetic Oltenia” S.A”.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Guvernul a aprobat memorandumul privitor la dezvoltarea unei drone româneşti în baza unei colaborări între Ministerul Economiei şi Ministerul Digitalizării, a anunţat ministrul Economiei,......
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat recent în vigoare
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat ...
Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intrat în vigoare în data de 15 noiembrie, a blocat înmatriculările ...
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul de stat
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul ...
Bugetul de pensii a fost completat cu 1,6 miliarde de lei de la Bugetul de stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern, iar ...
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde de lei, în creștere cu 35%
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde ...
dm drogerie markt România a închis anul financiar 2023 - 2024 la data de 30 septembrie, cu o cifră de afaceri de 1.770.743.025 ...