Noi reguli pentru crescătorii de bovine, cultivatorii de soia și retaileri, din 2025. Parlamentul European ar putea prelungi cu un an termenul de când Regulamentul UE privind defrișările va fi aplicabil

Producătorii și comercianții de bovine, cacao, cafea, ulei de palmier, cauciuc, soia și lemn vor trebui să afle și să stocheze informații detaliate despre originea acestor produse până la parcelele de teren unde au fost cultivate materiile prime sau furajele, după caz. În plus, trebuie să stabilească un grad de risc și să elimine din piață acele produse susceptibile a implica defrișări. Obligația decurge dintr-un Regulament European privind defrișările care ar trebui să fie aplicabil începând cu 31 decembrie 2024. Europa așteaptă însă votul Parlamentului European și al Consiliului pentru ca acest Regulamentului să devină aplicabil un an mai târziu, respectiv de la 30 decembrie 2025 pentru întreprinderile mari și de la 30 iunie 2026 pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici. Între timp, Comisia a creat un document de orientare pentru toate entitățile implicate. 
Alina Stanciu - joi, 03 oct. 2024, 22:10
Noi reguli pentru crescătorii de bovine, cultivatorii de soia și retaileri, din 2025. Parlamentul European ar putea prelungi cu un an termenul de când Regulamentul UE privind defrișările va fi aplicabil

Regulamentul European privind defrișările (nr. 2023/1115) care îi obligă pe producătorii (crescătorii)  și comercianții de bovine, cacao, cafea, palmier pentru ulei, cauciuc, soia și lemn să colecteze coordonatele geografice ale terenurilor pe care au fost produse mărfurile materie primă sau furajele pe care le introduc pe piață ar putea deveni aplicabil începând cu 30 decembrie 2025, în cazul  întreprinderile mari și cu 30 iunie 2026 în cazul microîntreprinderi și întreprinderile mici, adică cu un an mai târziu decât se stipulează în varianta aflată acum în vigoare.

O decizie în acest sens trebuie însă aprobată de Parlamentul European și de Consiliu, în contextul în care Comisia Europeană a propus prelungirea termenelor de aplicare a Regulamentului urmare a feedbackul primit de la partenerii internaționali cu privire la stadiul pregătirilor lor pe acest subiect.

Practic, potrivit Comisiei, până acum, toate instrumentele de punere în aplicare sunt pregătite din punct de vedere tehnic, însă cele 12 luni suplimentare ar putea servi drept perioadă de introducere treptată pentru a asigura o punere în aplicare adecvată și eficace.

În plus, Comisia recunoaște că, cu trei luni înainte de data preconizată pentru punerea în aplicare, mai mulți parteneri mondiali și-au exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la nivelul lor de pregătire. Totodată, stadiul pregătirilor în rândul părților interesate din Europa este, de asemenea, inegal.

Regulamentul implică, de asemenea, ca înainte de introducerea pe piața UE sau de exportul din UE al produselor vizate, producătorii și comercianții să transmită sistemului de informare stabilit de autorități niște declarații de diligență.

Fără informații despre geolocația ingredientelor, nu poți vinde în UE sau exporta

Și aceasta pentru că Regulamentul interzice introducerea pe piața UE sau exportul oricărui produs care intră în domeniul de aplicare ale cărui coordonate de geolocalizare nu au fost încă colectate și transmise ca parte a unei declarații de due diligence.

Amintim că trasabilitatea până la parcela de teren (și anume, cerința de a colecta coordonatele geografice ale parcelelor de teren unde au fost produse mărfurile) este necesară pentru a demonstra că nu a existat defrișare în locul specific de producție. O parte a industriei și o serie de organizații de certificare utilizează deja informații geografice care leagă produsele de parcela de teren. Pot fi folosite informații obținute prin teledetecție (fotografii aeriene, imagini din satelit) sau alte informații (de exemplu, fotografii de pe teren cu geoetichete asociate și marcaje).

Colectarea coordonatelor de geolocație ale unei parcele de teren se poate face și prin intermediul telefoanelor mobile, al dispozitivelor portabile ale sistemului global de navigație prin satelit (GNSS) și al aplicațiilor digitale răspândite și gratuite (de exemplu, sistemele de informații geografice (GIS)). Acestea nu necesită acoperire de rețea mobilă, ci doar un semnal GNSS, precum cele furnizate de Galileo.

Ce trebuie să facă mai exact producătorii. Comisia Europeană a transmis clarificări

Potrivit Regulamentului, producătorii și comercianții de bovine, cacao, cafea, palmier pentru ulei, cauciuc, soia și lemn pot pune pe piață sau pot exporta aceste produse doar dacă acestea respectă toate condițiile următoare: nu implică defrișări; au fost obținute în conformitate cu legislația relevantă a țării de producție și fac obiectul unei declarații privind diligența necesară.

Concret, acest lucru înseamnă că operatorii vizați de Regulament vor fi nevoiți să colecteze, organizeze și să păstreze timp de cinci ani de la data introducerii pe piață sau a exportului produselor respective următoarele informații, însoțite de dovezi:

  • o descriere a fiecărui produs (inclusiv denumirea comercială și tipul produselor relevante, precum și, în cazul produselor relevante care conțin lemn sau au fost fabricate utilizând lemn, a denumirii comune a speciei și a denumirii științifice complete a acesteia;
  • descrierea produsului include lista produselor de bază relevante sau a produselor relevante pe care le conține sau care sunt folosite pentru fabricarea produselor respective);
  • cantitățile puse pe piață;
  • țara de producție și, dacă este cazul, părți ale acesteia;
  • geolocalizarea tuturor parcelelor de teren de pe care au fost obținute produsele de bază relevante pe care le conține produsul respectiv sau care au servit la fabricarea produsului, precum și data sau intervalul de timp corespunzător producției. În cazul în care un produs relevant conține produse de bază relevante obținute de pe parcele de teren diferite sau a fost fabricat din astfel de produse, se include geolocalizarea tuturor parcelelor de teren diferite.

Practic, orice defrișare sau degradare a pădurilor pe parcelele de teren respective va face ca toate produsele realizate din materii prime de pe parcelele de teren respective să fie scoase din piață.

  • numele, adresa poștală și adresa de e-mail a oricărei întreprinderi sau persoane de la care s-au aprovizionat cu produse relevante;
  • numele, adresa poștală și adresa de e-mail a oricărei întreprinderi, oricărui operator sau comerciant căruia i-au fost furnizate produsele relevante;
  • informații suficient de concludente și verificabile conform cărora produsele relevante nu implică defrișări;
  • informații suficient de concludente și verificabile conform cărora produsele de bază relevante au fost obținute în conformitate cu legislația relevantă a țării de producție, inclusiv orice acord care conferă dreptul de utilizare a zonei respective în vederea obținerii produsului respectiv.

Evaluarea riscului

Totodată, în baza informațiilor colectate, operatorii trebuie să evalueze riscul ca  produsele respective să nu fie conforme. Aceasta întrucât nu se pot lansa produse în piață și nici nu se pot exporta dacă evaluarea făcută evidențiază un risc mai mare decât zero.

Evaluarea riscurilor trebuie să țină seama, spre exemplu,  de criterii precum țara unde a fost realizat produsul (materia primă), în contextul în care fiecărei țări i s-a acordat un grad de risc (scăzut, standard sau ridicat) sau de prezența pădurilor în țara de producție sau în părți ale acesteia.

Potrivit clarificărilor aduse zilele trecute de Comisie, analiza de risc a companiilor ar trebui să răspundă la întrebări precum unde a fost fabricat respectivul produs, care sunt riscurile asociate cu respectivul produs, cât de complex este lanțul de aprovizionare în cazul respectivului produs.

Ce obligații au comercianții

Potrivit Regulamentului, IMM-urile cu activități de comerț pot vinde produsele menționate anterior doar dacă se află în posesia următoarelor informații: numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, adresa poștală, adresa de e-mail și, dacă este cazul, adresa web a operatorilor sau a comercianților care le-au furnizat produsele relevante, precum și numerele de referință ale declarațiilor privind diligența necesară asociate produselor respective; denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată, adresa poștală, adresa de e-mail și, dacă este cazul, adresa web a operatorilor și a comercianților cărora le-au furnizat produsele respective.

Aceste informații trebuie păstrate cel puțin cinci ani de la data punerii la dispoziție pe piață și furnizate, la cerere, autorităților competente.

De asemenea, dacă obțin informații relevante noi sau li se aduc la cunoștință astfel de informații, inclusiv suspiciuni motivate, care indică riscul ca un produs relevant pe care l-a pus deja la dispoziție pe piață să nu respecte prezentul regulament, comercianții IMM-uri trebuie să informeze fără întârziere autoritățile competente precum și pe comercianții cărora le-au furnizat produsul relevant.

Cât despre comercianții care nu sunt IMM-uri, aceștia se supun acelorași reguli ca și producătorii. 

Conform clarificărilor aduse de Comisie, aceștia pot utiliza următoarea listă (neexhaustivă) de întrebări pentru produsele relevante care urmează să fie introduse, puse la dispoziție sau exportate de pe piața UE:

  • Au existat mai mulți procesatori și/sau etape în lanțul de aprovizionare înainte ca un anumit produs relevant să fie introdus, pus la dispoziție sau exportat de pe piața Uniunii?
  • Produsul relevant conține mărfuri relevante (materii prime) provenite din mai multe parcele și/sau țări de producție?
  • Produsul relevant este un produs puternic prelucrat (care poate conține el însuși mai multe alte produse relevante)?

„Urmărirea produselor relevante până la țara de producție și la parcelele de teren unde au fost produse ingredientele poate fi mai dificilă dacă lanțul de aprovizionare este complex, iar acesta este un factor ce poate fi asociat cu un risc mai mare de neconformitate. Lipsa de coerență a informațiilor și datelor relevante și problemele legate de obținerea informațiilor necesare în orice punct al lanțului de aprovizionare pot crește riscul ca mărfuri sau produse neconforme să intre în lanțul de aprovizionare. Principalul aspect de luat în considerare este măsura în care este posibilă urmărirea mărfurilor relevante dintr-un produs relevant până la parcelele de teren unde au fost produse”, atrage atenția Comisia Europeană în documentul de orientare creat pentru a aduce clarificări Regulamentului.

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că 420 de milioane de hectare de pădure – o suprafață mai mare decât Uniunea Europeană – au fost pierdute din cauza defrișărilor între 1990 și 2020. Pe baza ratelor de defrișare din perioada 2015-2020, în fiecare oră, la nivel mondial se pierde de peste nouă ori suprafața împădurită a parcului Bois de la Cambre din Bruxelles sau, la fiecare minut, de trei ori suprafața parcului Léopold care se învecinează cu Parlamentul European la Bruxelles.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...