Lanțul de restaurante fast-food Hesburger deschide o unitate nouă în AFI Cotroceni, în urma unei investiții de 500.000 de euro

Hesburger, cel mai mare lanț de resurante fast-food din Finlanda și unul dintre cele mai cunoscute din Europa, deschide o nouă unitate AFI Cotroceni, în urma unei investiții de 500.000 de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - joi, 03 oct. 2024, 18:28
Lanțul de restaurante fast-food Hesburger deschide o unitate nouă în AFI Cotroceni, în urma unei investiții de 500.000 de euro

Restaurantul funcționează pe o suprafață de 50 de metri pătrați și, odată cu deschiderea noii locații, au fost create 20 de noi locuri de muncă.

„Ne continuăm expansiunea, cu un accent curent pe zona metropolitană a Bucureștiului. După ce ne-am deschis recent restaurantul din cel mai popular aeroport al României, Henry Coandă, în Otopeni, lângă Capitală, ne începem activitățile în cel mai mare mall din țară, AFI Cotroceni. O altă destinație cheie pentru bucureșteni și locuitorii din Ilfov, precum și pentru un număr mare de turiști, este Băneasa Shopping City, centru comercial în care Hesburger va fi prezent în curând”, a declarat Ieva Salmela, International Development & Marketing Director, Hesburger.

În acest an, în luna mai, Hesburger și-a anunțat intrarea pe piața din România, odată cu deschiderea primului său restaurant din țară, la Râmnicu Vâlcea. În august, compania a inaugurat o nouă locație în cel mai mare aeroport al României, Henri Coandă, și a adus și primul restaurant Hesburger din Brăila.

Planurile de extindere ale companiei finlandeze includ deschiderea a 10 locații în mai multe orașe din România, cu o investiție totală de 8 milioane de euro, în primul an de activitate.

Produsele Hesburger sunt recunoscute pentru gustul și calitatea oferite, la baza fiind sosurile Hesburger, create după rețete originale și produse în propriile fabrici din Finlanda și Lituania, dar și faptul că se folosește 100% carne de vită pentru burgeri.

Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela împreună cu soția sa, Kirsti Salmela, și-a început afacerea de fast-food în 1966, în micul oraș Naantali. Afacere de familie cu o istorie de peste 50 de ani, Hesburger operează în prezent în nouă țări și are peste 480 de restaurante.

De-a lungul anilor, Hesburger și-a extins lanțul de restaurante la nivel internațional și are acum 274 de locații în Finlanda, 61 în Lituania, 53 în Estonia, 51 în Letonia, 32 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania și una în Polonia. Hesburger are peste 6.000 de angajați numai în Finlanda, iar la nivel internațional, numărul total de angajați depășește 8.700.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...