Dan Air efectuează mai multe zboruri umanitare de repatriere din Liban la cererea guvernelor Marii Britanii și Italiei

Compania aeriană românească Dan Air anunță ptrintr-un comunicat că s-a implicat într-o operaţiune umanitară şi va opera zboruri de repatriere pentru cetăţenii britanici şi italieni, în contextul escaladării conflictelor militare în Liban, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 03 oct. 2024, 19:00
Dan Air efectuează mai multe zboruri umanitare de repatriere din Liban la cererea guvernelor Marii Britanii și Italiei

„Compania aeriană Dan Air a primit astfel solicitări din partea Guvernului Marii Britanii şi cel al Italiei pentru a transporta în ţară persoane care vor să părăsească zonele afectate de atacurile Israelului din sudul Libanului. Între 2 şi 3 octombrie, operatorul aerian român va efectua mai multe zboruri de repatriere din Beirut spre Birmingham şi Roma. Dan Air s-a implicat în 2023 şi în repatrierea persoanelor care doreau părăsirea Israelului, în urma izbucnirii conflictului din Fâşia Gaza”, se menţionează în comunicat.

Primii care au depus solicitări în acest sens au fost reprezentaţii Guvernului Marii Britanii, care au primit mai multe cereri de repatriere din partea cetăţenilor surprinşi în mijlocul zonelor de conflict. Până în prezent, Dan Air a primit solicitarea pentru operarea a două zboruri între Beirut şi Birmingham. Ulterior, o cerinţă similară a venit şi din partea Guvernului din Italia, pentru care compania românească a programat un zbor între Beirut şi Roma.

„Am răspuns prompt solicitărilor venite din partea reprezentaţilor Guvernului Marii Britanii, având în vedere situaţia dramatică prin care trec cei care se află acum în mijlocul conflictului militar. De altfel, compania noastră s-a implicat şi în 2023 în transportul pasagerilor care doreau părăsirea Israelului, în urma izbucnirii conflictului din Fâşia Gaza. Am fost nevoiţi să gestionăm imediat această criză, să reorganizăm programul echipajelor noastre şi să ne asigurăm că aceste zboruri pot fi efectuate cu maximum de siguranţă şi confort pentru pasageri. Mulţumesc în special echipajelor Dan Air care fără ezitare au spus „da” în faţa acestor misiuni de zbor dificile pe care le operăm. Cred în puterea exemplului aşadar şi eu voi fi direct implicat în aceste operaţiuni”, a declarat Matt Ian David, CEO al companiei aeriene.

Reprezentanţii Dan Air susţin că e posibil ca nevoia de astfel de zboruri umanitare să fie intensificată având în vedere că solicitările de asistenţă pentru evacuarea cetăţenilor străini care se află în Liban continuă să crească.

„Operarea zborurilor regulate de la Bacău nu este afectată de acest eveniment”, precizează reprezentanţii companiei.

Dan Air este o companie aeriană 100% românească, fondată în 2017, de pilotul comandant Dan Iuhas, având pe atunci denumirea de Just Us Air. A operat o perioadă doar zboruri în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance) pentru diverse companii aeriene de renume internaţional precum: Air Cote D’Ivoire, Jazeera Airways, Transavia, TUI, Arik, Sund Air, Air Moldova, Air Baltic, Air Serbia, Wizz Air şi Anima Wings.

Compania şi-a schimbat numele în Dan Air şi a început operarea de zboruri regulate sub marcă proprie. Zborurile regulate au început pe data de 15 iunie 2023, de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Din 11 decembrie 2023, Dan Air operează exclusiv zboruri de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...