Spania cere UE să găsească un compromis cu China pentru taxele vamale la importurile de vehicule electrice

Uniunea Europeană ar trebui să caute un compromis şi un rezultat negociat cu Beijingul, susţin oficialii din Spania, înaintea votului crucial de vineri privind impunerea de taxe vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice (EV) din China, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 04 oct. 2024, 09:28
Spania cere UE să găsească un compromis cu China pentru taxele vamale la importurile de vehicule electrice

În loc să impună taxe, UE „ar trebui să menţină deschise negocierile … dincolo de data votului” pentru a ajunge la un acord privind preţurile şi relocarea producţiei de baterii în blocul comunitar, se arată într-o scrisoare a ministrului spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, adresată vicepreşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi consultată de Reuters.

„Sunt multe în joc pentru industria noastră internă. Trebuie să găsim un echilibru, tehnic şi politic, pentru a ne asigura că ne apărăm interesele industriale şi evităm o confruntare pe scară largă cu jucători strategici, cum e China”, susţine Cuerpo, atrăgând atenţia că Spania este al doilea mare producător auto din UE, scrie Agerpres.

Premierul Pedro Sanchez a declarat luna trecută, în timpul vizitei în China, că UE ar trebui să-şi reconsidere poziţia privind taxele şi a cerut Bruxelles-ului şi Beijingului să evite un război comercial.

Tarifele vamale provizorii care se aplică din 5 iulie celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC. Vineri, statele membre UE vor vota pentru impunerea tarifelor timp de cinci ani.

Propunerea Comisiei Europene poate fi implementată numai dacă o majoritate calificată de 15 state membre UE, reprezentând 65% din populaţia blocului comunitar, nu votează împotrivă.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Franţa, Grecia, Italia şi Polonia vor vota în favoarea taxelor vamale, ceea ce va fi suficient pentru adoptarea deciziei. Sursele au adăugat că Germania intenţionează să se opună.

Volkswagen şi Renault sunt printre producătorii auto care deja fabrică EV în Spania, în timp ce grupul chinez Chery Auto a înfiinţat o societate mixtă cu firma spaniolă EV Motors pentru a produce maşini la prima sa fabrică din Europa.

Conform datelor Comisiei Europene, capacitatea excedentară a Chinei, de trei milioane EV pe an, care trebuie exportată, este dublă faţă de mărimea pieţei UE. Ţinând cont de taxele vamale impuse de Statele Unite şi Canada, cea mai mare parte a vehiculelor electrice va ajunge în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de 154.159, în scădere cu 1.935 de beneficiari faţă de luna precedentă,......
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru ...
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor .
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...