Tezaur – O nouă ediţie a programului de emisiuni de titluri de stat începe pe 7 octombrie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Program Tezaur - Românii pot investi, începând de luni, 7 octombrie, în titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1, 3 sau 5 ani şi dobânzi anuale de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%, conform unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe.
AGERPRES - vin, 04 oct. 2024, 12:51
Tezaur - O nouă ediţie a programului de emisiuni de titluri de stat începe pe 7 octombrie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Tezaur – Cifrele înregistrate în cadrul ediţiilor precedente confirmă atât interesul şi încrederea românilor în programul de titluri de stat Tezaur, cât şi succesul acestui program: în cadrul celor 10 emisiuni derulate încă de la începutul anului 2024, peste 240.000 de persoane au investit, deja, mai mult de 12 miliarde lei, scrie Agerpres.

Program Tezaur – Titlurile de stat pot fi cumpărate online, în perioada 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere sau un cont junior.

De asemenea, titlurile pot fi achiziţionate la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 7 octombrie 2024 – 1 noiembrie 2024; prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., astfel: între 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, în mediul urban; între 7 octombrie 2024 – 30 octombrie 2024, în mediul rural.

Conform MF, veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi eventualele modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Te-ar mai putea interesa și
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul de stat
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul ...
Bugetul de pensii a fost completat cu 1,6 miliarde de lei de la Bugetul de stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern, iar astfel de operaţiuni au loc în fiecare an, se arată într-un comunicat al......
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde de lei, în creștere cu 35%
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde ...
dm drogerie markt România a închis anul financiar 2023 - 2024 la data de 30 septembrie, cu o cifră de afaceri de 1.770.743.025 ...
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a, a declarat ministrul ...
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de oficii poștale sau de concedieri
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării ...