Ministerul Finanțelor a lansat vineri cu succes prima emisiune de obligațiuni românești Samurai de pe piața japoneză, în valoare de circa 200 de milioane de euro

Ministerul Finanţelor a lansat vineri prima emisiune de obligaţiuni Samurai, în valoarea totală de 33 de miliarde de yeni japonezi, cu ordine ferme de cumpărare din partea investitorilor în sumă totală de 34,1 miliarde de yeni japonezi, informează instituți printr-un comunicat de presă, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 oct. 2024, 19:04
Ministerul Finanțelor a lansat vineri cu succes prima emisiune de obligațiuni românești Samurai de pe piața japoneză, în valoare de circa 200 de milioane de euro

„Prima emisiune de obligaţiuni verzi Samurai a României, pe piaţa de capital japoneză, de aproximativ 200 de milioane de euro, s-a bucurat de succes în rândul mediului investiţional, stabilind o punte între investitorii japonezi şi Statul român după o serie de discuţii cu potenţialii viitori investitori instituţionali în Japonia, anul trecut. Prin emiterea întregii tranzacţii în format verde, Ministerul Finanţelor a creat, pe de o parte, o atractivitate suplimentară pentru aceste obligaţiuni şi, pe de altă parte, asigură resursele necesare implementării proiectelor strategice din domeniul combaterii schimbărilor climatice, obiectiv naţional în acord cu politicile naţionale şi internaţionale. Această primă emisiune reflectă încrederea investitorilor internaţionali în perspectivele economiei româneşti”, a transmis ministrul Marcel Boloş, citat în comunicat.

Emisiunea a fost realizată în trei tranşe, din care 22 de miliarde de yeni japonezi cu maturitatea de trei ani, cu un randament de 2,10% pe an, 3,6 miliarde de yeni japonezi cu maturitatea de cinci ani, cu un randament de 2,63% respectiv 7,4 miliarde de yeni japonezi cu maturitatea de șapte ani şi un randament de 3,14%. Fondurile obţinute din această emisiune vor fi decontate în data de 11 octombrie 2024.

Potrivit sursei citate, tranzacţia face parte din planul de finanţare externă aferent anului 2024 prin care Ministerul Finanţelor vizează asigurarea necesarului de finanţare de pe pieţele externe pentru acest an, precum şi consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului. Suplimentar obiectivelor menţionate, tranzacţia pe piaţa japoneză are în vedere diversificarea bazei investiţionale pentru instrumentele de datorie emise de Statul român, obiectiv avut în vedere şi prin emisiunea de euroobligaţiuni verzi realizată în debutul anului 2024.

„Având în vedere interesul investitorilor japonezi manifestat pentru investiţiile sustenabile ce urmează a fi realizate de România cu fondurile încasate din această emisiune, Ministerul Finanţelor a luat decizia executării celor trei tranşe în format verde, reiterând astfel obiectivul Statului român de implementare a unor politici şi proiecte de investiţii sustenabile din punct de vedere al mediului. Astfel, sumele obţinute vor fi utilizate în conformitate cu Cadrul de Obligaţiuni Verzi Suverane al emitentului, care este aliniat cu Principiile Obligaţiunilor Verzi administrate de ICMA”, se menţionează în comunicat.

Strategia de execuţie a tranzacţiei, specifică pieţei japoneze, presupune un proces de sondare şi identificare a interesului investitorilor derulat pe parcursul unei săptămâni, prin care emitentul anunţă o posibilă lansare a unei emisiuni, iar pe baza interesului primit de la investitori prin intermediul sindicatului bancar procedează la lansarea oficială a emisiunii.

„Ţinând cont de caracterul inaugural, emisiunea de obligaţiuni Samurai a beneficiat de o bază investiţională diversificată atât din punct de vedere geografic, cât şi din perspectiva tipurilor de investitori, fiind alocată atât investitorilor japonezi cât şi offshore. Având în vedere caracterul inaugural al emisiunii şi ţinând cont de restricţiile investitorilor japonezi se constată o granularitate bună a bazei investiţionale, în cadrul emisiunii existând ordine de cumpărare atât din partea fondurilor publice, fondurilor de pensii, şi de investiţii şi regionale japoneze cât şi dinspre investitori offshore. Ministerul Finanţelor intenţionează emiterea frecventă de obligaţiuni Samurai în urma acestui debut de succes pe piaţa japoneză”, precizează reprezentanţii ministerului.

Tranzacţia a fost intermediată de către Daiwa Securities Co.Ltd., Mizuho Securities Co.Ltd., Nomura Securities Co.Ltd. şi SMBC Nikko Securities Inc.

 

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Astăzi intrăm oficial în linie dreaptă cu noul program Electric UP, pentru care am alocat un buget minim de 450 de milioane de lei
Burduja: Astăzi intrăm oficial în linie dreaptă cu noul program Electric UP, pentru care am alocat un buget minim de ...
Noul program Electric UP a intrat vineri, oficial, în linie dreaptă, bugetul alocat fiind de minimum 450 de milioane de lei, programul fiind optimizat, iar implementarea va fi accelerată, a......
AFM: Platforma folosită pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice” are un cod suplimentar de verificare care să împiedice utilizarea roboților la depunerea dosarelor
AFM: Platforma folosită pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice” are un cod suplimentar de verificare care ...
Platforma utilizată în cadrul Programului "Casa Verde Fotovoltaice" este aceeaşi pentru toate regiunile, iar funcţionalităţile ...
Ministerul Comerțului din China critică decizia UE de a impune tarife vamale suplimentare pentru importurile de mașini electrice, dar anunță că va continua negocierile cu Bruxelles-ul
Ministerul Comerțului din China critică decizia UE de a impune tarife vamale suplimentare pentru importurile de mașini ...
Ministerul Comerţului de la Beijing a criticat decizia Uniunii Europene de a impune tarife vamale suplimentare la importurile ...
Transelectrica: Modernizarea stației Reșița se va finaliza în primăvara lui 2025, lucrările sunt avansate
Transelectrica: Modernizarea stației Reșița se va finaliza în primăvara lui 2025, lucrările sunt avansate
Lucrările de retehnologizare a Stației Electrice de Transformare Reșița se află într-un stadiu avansat, termenul de ...