Cifra de afaceri din comerţul angro a crescut cu 8,1% în primele opt luni din 2024

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2024, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cu 8,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,3%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - lun, 07 oct. 2024, 10:04
Cifra de afaceri din comerţul angro a crescut cu 8,1% în primele opt luni din 2024

Pe serie brută, evoluţia afacerilor din comerţ a fost influenţată de creşterea vânzărilor de produse nealimentare (+13,7%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,2%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,6%), scrie Agerpres.

Ca serie ajustată, creşterea de 7,3% a avut la bază majorarea vânzărilor de produse nealimentare (+12,7%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,6%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,3%).

În august 2024 comparativ cu luna anterioară, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 2,1%, datorită majorării înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,7%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,8%) şi la vânzările de produse nealimentare (+0,7%).

Potrivit sursei citate, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna august 2024, comparativ cu luna precedentă, cu 1,6%, datorită anasului înregistrat la vânzările de produse nealimentare (+2,4%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,9%).

De asemenea, de la un an la altul (august 2024 vs august 2023), volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 8,1%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+16,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,4%). În schimb, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,5%.

În acelaşi timp, ca serie ajustată, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a urcat, pe ansamblu, cu 9,2%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+18,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,3%). În schimb, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul analiştilor, cel mai cumplit coşmar pentru populaţie şi patroni. Cea mai probabilă este creşterea TVA cu 2-3 puncte procentuale, din 2025 – CFA România
Avertismentul analiştilor, cel mai cumplit coşmar pentru populaţie şi patroni. Cea mai probabilă este creşterea TVA ...
Anul viitor am putea vedea o creştere a TVA-ului, iar majorarea ar putea fi de 2 - 3 puncte procentuale, a declarat, luni, Alexandra Smedoiu, preşedintele Asociaţiei CFA România, la lansarea......
„Made in Germany” scârţâie în continuare – Industria din cea mai mare economie din UE nu dă semne de redresare. Germania nu îşi revine încă (Reuters)
„Made in Germany” scârţâie în continuare – Industria din cea mai mare economie din UE nu dă semne ...
Comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au scăzut peste aşteptări în august, amplificând temerile că redresarea celei ...
Ce spune şeful ELCEN despre cum va fi iarna 2024-2025 în Bucureşti – Ce probleme vor fi la termoficarea din Capitală
Ce spune şeful ELCEN despre cum va fi iarna 2024-2025 în Bucureşti – Ce probleme vor fi la termoficarea din Capitală
Iarna aceasta există stoc de gaze, iar în condiţiile în care va fi o iarnă similară cu precedentele nu estimăm să ...
Proiectul de gaze Neptun Deep este în grafic. “O să vedeți surprize plăcute cât de curând”
Proiectul de gaze Neptun Deep este în grafic. “O să vedeți surprize plăcute cât de curând”
Cristian Hubati, director responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție la OMV Petrom, spune că proiectul de ...