Sud-coreenii de la KHNP angajează din nou Quality Assurance Engineer. Candidaţii sunt ofertaţi cu salarii nete de 9.300 de lei lunar

KHNP recrutează din nou pentru postul de Quality Assurance Engineer pentru construcţia instalaţiei de detritiere de la Cernavodă. Aceasta va fi prima instalaţie de detritiere din Europa şi va oferi României posibilitatea de a deveni un centru european pentru producţia şi exportul de tritiu – combustibilul candidat al viitoarelor reactoare de fuziune. KHNP a recrutat pentru acest post şi în luna iulie.
Cristina Şomănescu - mar, 08 oct. 2024, 22:24
Sud-coreenii de la KHNP angajează din nou Quality Assurance Engineer. Candidaţii sunt ofertaţi cu salarii nete de 9.300 de lei lunar

Sucursala din ţara noastră a companiei sud-coreene KHNP angajează din nou pentru postul de Quality Assurance Engineer. Compania a mai recrutat pentru acest post şi în iulie, după cum Economica.net a anunţat la acea vreme. Până la data publicării articolului, oficialii companiei nu ne-au răspuns de ce au decis să recruteze din nou pentru acest post.

Candidatul selectat pentru acest post va lucra la Cernavodă, pe perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire cu încă un an.
Salariul net cu care sunt ofertaţi candidaţii e de aproximativ 9.340 de lei lunar, conform anunţului de recrutare consultat de Economica.net.
Termenul-limită de primire a candidaturilor e 19 octombrie.

Candidatul angajat pe acest post va asigura managementul calităţii construcţiei proiectului CTRF – prima instalaţie de detritiere din Europa.

Context

La 27 iunie 2023, Nuclearelectrica și Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) au semnat, la Seul, contractul de Inginerie, Procurare și Construcție (EPC) pentru finalizarea primei instalații de detritiere (CTRF) din Europa, la CNE Cernavodă.

Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) a fost selectată în calitate de contractant de inginerie, procurare și construcții (EPC) în urma unei proceduri de achiziție publică. KHNP operează o instalație similară pe amplasamentul centralei nucleare Wolsong.

CTRF va îndepărta tritiul din instalaţie folosind o tehnologie românească inovatoare, dezvoltată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea.
Instalația de detritiere de la Cernavodă (CTRF) va fi a treia instalație de detritiere din lume și prima din Europa și va oferi României posibilitatea de a deveni un centru european pentru producția și exportul de tritiu – combustibilul candidat al viitoarelor reactoare de fuziune.

Tritiul, un izotop al hidrogenului, este produs cu precădere în reactoarele cu apă grea cum ar fi CANDU. CTRF va elimina tritiul din apa grea a reactoarelor CANDU şi din instalaţiile de la centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă.

Instalația de detritiere (eliminare a tritiului) de la Cernavodă va include mai multe domenii de înaltă tehnologie: separare izotopică în fază lichidă, distilare criogenică și operare în vid înalt.

Durata de finalizare a proiectului este estimată la 50 de luni, iar tritiul produs va fi depozitat în containere specializate sigure și securizate, pregătite pentru utilizare ulterioară.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank a acordat un credit de 3,3 milioane de euro unei ferme din grupul Rodbun
CEC Bank a acordat un credit de 3,3 milioane de euro unei ferme din grupul Rodbun
CEC Bank a acordat fermei Tu Agrar, parte a grupului Rodbun, un credit de investiții de 3,3 milioane de euro, având ca destinație achiziția părților sociale ale Frontier Invest Group, companie......
NATO se teme de noi atacuri
NATO se teme de noi atacuri
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, ...
ONU a lansat un apel pentru a strânge 47,4 miliarde de dolari, bani destinați ajutorului pentru 190 milioane de oameni
ONU a lansat un apel pentru a strânge 47,4 miliarde de dolari, bani destinați ajutorului pentru 190 milioane de oameni
ONU a lansat miercuri un apel umanitar pentru strângerea sumei de 47,4 miliarde de dolari, pentru a ajuta 190 de milioane ...
În 2025, marile companii își vor crește cererea pentru servicii de retenție, upskilling și digitalizare – ARC Consulting
În 2025, marile companii își vor crește cererea pentru servicii de retenție, upskilling și digitalizare – ARC Consulting
ARC Consulting, o companie antreprenorială românească, specializată în recrutarea de membri ai consiliilor de administrație, ...