Ministrul Agriculturii: Prima sesiune de depunere de proiecte din noul PNDR se va deschide în 20 mai

Prima sesiune de depunere de proiecte din perspectiva financiară 2014 -2020 se va deschide în data de 20 de mai, pe măsura dedicată investiţiilor în ferme, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţa de profil.
Economica.net - mar, 15 apr. 2014, 07:58
Ministrul Agriculturii: Prima sesiune de depunere de proiecte din noul PNDR se va deschide în 20 mai

‘Pe 20 de mai se va deschide prima sesiune de primire/depunere de proiecte din perspectiva 2014 -2020 din cele 8 miliarde de euro pe care le punem la dispoziţie pe măsura 121 privind investiţiile în ferme şi sprijinirea fermelor de familie. Aici trebuie să folosim regulamentul european de tranziţie pentru că nu există regulamentul final aprobat de către Comisie, dar sper să îl avem în această lună. Dacă nu vom avea un acord între Comisie şi Parlamentul European pe actele delegate riscăm ca toată Politica Agricolă Comună să nu o aplicăm în 2015 ci în 2016. Ar fi contraproductiv şi tot efortul din 2012 şi 2013 ar fi în zadar’, a spus Constantin.

Acesta a precizat că încă de la deschiderea acestei măsuri, MADR va oferi gratuit proiecte tip pentru fermierii mici şi mijlocii, care vor putea fi descărcate de pe site-ul instituţiei.

‘Este o măsură contestată de consultanţi, dar noi vom veni cu proiecte tip pentru fermierii mici şi mijlocii care nu au posibilitatea să plătească anumite taxe sau care au fost păcăliţi de consultanţi. Este o chestiune voluntară. Ei vor avea pe site-ul instituţiei proiecte tip. Nu ne vom opri aici şi vom merge cu proiecte tip şi pe alte măsuri’, a mai spus şeful MADR.

Potrivit sursei citate, măsurile care vor fi deschise pe noul PNDR vor avea sesiuni continue şi evaluări lunare sau trimestriale, iar proiectele care vor integra producţia vor avea punctaje suplimentare la evaluarea proiectelor.

Prima măsură care se va lansa în luna mai, respectiv ‘Investiţii în exploataţii Agricole’ şi fermele de familie, are alocată o sumă de 150 de milioane de euro.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis în data de 21 martie 2014 prima varianta a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 către serviciile specializate ale Comisiei Europene, în vederea obţinerii unei opinii din partea experţilor europeni asupra conţinutului viitorului PNDR.

PNDR 2014-2020 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală pentru perioada 2014 – 2020 este de 8,015 miliarde de euro pentru 14 măsuri.

Te-ar mai putea interesa și
Goodyear vinde marca Dunlop către Sumimoto
Goodyear vinde marca Dunlop către Sumimoto
Goodyear Tire & Rubber Co a anunțat marți că își va vinde marca Dunlop către Sumitomo Rubber Industries pentru 701 milioane de dolari în numerar....
Afacerile ucrainenilor în România: de la cel mai bogat care investește în regenerabile, la barul Vișina Beată
Afacerile ucrainenilor în România: de la cel mai bogat care investește în regenerabile, la barul Vișina Beată
Războiul Rusiei în Ucraina i-a determinat pe mulți afaceriști să-și găsească noi piețe de dezvoltare. Și nu e vorba ...
Ce prețuri medii au cerut proprietarii pentru apartamentele cu două camere din București în 2024
Ce prețuri medii au cerut proprietarii pentru apartamentele cu două camere din București în 2024
Bucureștiul are o ofertă de apartamente pentru toate buzunarele, de la cele sub 70.000 de euro în zona Giurgiului-Berceni, ...
Cea mai valoroasă tranzacție cu terenuri arabile mari din 2024. Un cetățean italian a cumpărat peste 40 de hectare în Bihor
Cea mai valoroasă tranzacție cu terenuri arabile mari din 2024. Un cetățean italian a cumpărat peste 40 de hectare în ...
Numărul și valoarea tranzacțiilor cu terenuri arabile compacte, de peste 30 de hecatre, a scăzut și anul trecut față ...