Criză Albania – Proteste violente în Tirana. Cel puţin 13 răniţi după ciocniri între manifestanţi antiguvernamentali şi poliţie

Cel puţin 13 persoane au fost rănite în ciocniri izbucnite luni seara la Tirana la o manifestaţie a opoziţiei de dreapta la care protestatarii au cerut demisia premierului Edi Rama, a consemnat AFP.
AGERPRES - mar, 08 oct. 2024, 10:51
Criză Albania - Proteste violente în Tirana. Cel puţin 13 răniţi după ciocniri între manifestanţi antiguvernamentali şi poliţie

Poliţia a menţionat că zece membri ai forţelor sale au fost răniţi. Potrivit France Presse, alţi cel puţin trei răniţi s-au înregistrat în rândul manifestanţilor.

Ciocnirile au izbucnit când protestatarii, dintre care unii au aruncat cu cocteiluri Molotov, au încercat să rupă cordonul de poliţie care păzea un imobil guvernamental, scrie Agerpres.

După aceea, mulţimea s-a îndreptat spre sediul Partidului Socialist al lui Rama, unde au incendiat poarta şi un afiş cu efigia premierului.

Alte incidente au avut loc la Ministerul de Interne şi la o autogară, unde au fost incendiate pubele.

Protestatarii au cerut demisia premierului şi instalarea unui guvern interimar până la alegerile legislative prevăzute să aibă loc în 2025.

„Ne vom continua acţiunile de nesupunere civilă până când Rama îşi va da demisia”, a declarat reporterilor Flamur Noka, responsabil al Partidului Democrat, în faţa sediului formaţiunii sale.

Săptămâna trecută, deputaţi democraţi au aruncat şi incendiat scaune în faţa parlamentului în semn de protest împotriva condamnării la un an de închisoare a colegului lor Ervin Salianji.

Acesta a fost condamnat pentru „mărturie mincinoasă”, după ce l-a acuzat în 2018 pe fratele ministrului de interne de atunci de implicare în trafic de droguri, acuzaţii ce s-au dovedit ulterior false.

Opoziţia consideră sentinţa ca fiind un caz de persecuţie politică şi a cerut eliberarea lui Salianji, care a contestat condamnarea sa la Tribunalul Suprem.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...