Franţa se aşteaptă la o scădere cu 22% a producţiei de vin în 2024

Vremea nefavorabilă a afectat producţia de vin a Franţei, care, potrivit estimărilor publicate marţi de Ministerul Agriculturii de la Paris, ar urma să se reducă până la 37,5 milioane hectolitri în acest an, cu 22% mai puţin decât cea de anul trecut, informează Reuters.
AGERPRES - mar, 08 oct. 2024, 14:45
Franţa se aşteaptă la o scădere cu 22% a producţiei de vin în 2024

Estimarea revizuită, bazată pe cele mai recente date privind recoltarea, este cu 15% sub media din ultimii cinci ani, care este de 44,2 milioane hectolitri. Un hectolitru este echivalent cu 100 de litri sau aproximativ 133 de sticle standard de vin, scrie Agerpres.

Şi luna trecută Ministerul Agriculturii a înrăutăţit previziunile privind producţia de vin a Franţei la 39,3 milioane hectolitri în acest an.

La fel ca şi alte culturi, precum cerealele, strugurii au avut şi ei de suferit de pe urma ploilor abundente care au căzut în Franţa în ultimele 12 luni. Excesul de umezeală a ajutat la răspândirea bolilor în vii, a subliniat Ministerul francez al Agriculturii. În plus, multe culturi de viţă de vie au avut de suferit de pe urma unui fenomen de polenizare deficitară, tot din cauza ploilor în perioada de înflorire.

Vinul este cel mai important produs agricol al Franţei şi în mod normal Franţa, Spania şi Italia concurează pentru titlul de cel mai mare producător mondial de vin. Însă sectorul se confruntă cu scăderea consumului intern, fenomen care a lovit unele zone importante pentru producţia de vin, cum este Bordeaux, contribuind la protestele recente ale fermierilor.

Viticultorii din regiunea Bordeaux au acceptat, anul trecut, să defrişeze o suprafaţă de 8.000 de hectare de viţă de vie în 2024, pentru a răspunde la diminuarea consumului. Aceste defrişări, combinate cu pierderile din cauza fenomenului de polenizare deficitară, mucegai şi grindină, ar urma să conducă în acest an la o diminuare a producţiei de vin cu aproape 10% comparativ cu situaţia din 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Rompetrol Rafinare a cheltuit 4 milioane de dolari pentru modernizarea cazanului CO Boiler din instalația de cracare catalitică de la Petromidia
Rompetrol Rafinare a cheltuit 4 milioane de dolari pentru modernizarea cazanului CO Boiler din instalația de cracare catalitică ...
Compania Rompetrol Rafinare anunță investirorii de la Bursa de Valori București că a investit aproximativ patru milioane de dolarii pentru finalizarea unui proiect de transformare a cazanului CO......
Partidul Popular European susține că UE ar trebui să revină asupra deciziei de a interzice din 2035 comercializare de mașini cu motoare pe combustie
Partidul Popular European susține că UE ar trebui să revină asupra deciziei de a interzice din 2035 comercializare de ...
Uniunea Europeană ar trebui să revină asupra planului său de a interzice vânzarea de noi automobile echipate cu motoare ...
China răspunde taxelor din UE. Unele mașini ale mărcilor europene ar putea fi taxate suplimentar
China răspunde taxelor din UE. Unele mașini ale mărcilor europene ar putea fi taxate suplimentar
Ca răspuns la taxele suplimentare din UE, China a lansat propria investigație asupra mașinilor importate din Uniunea Europeană ...
Ionuț Stroe: Nu luăm în calcul ieșirea de la guvernare. Moțiunea de cenzură a USR nu are nicio șansă să treacă
Ionuț Stroe: Nu luăm în calcul ieșirea de la guvernare. Moțiunea de cenzură a USR nu are nicio șansă să treacă
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că liberalii nu iau în calcul ieşirea de la guvernare şi că ...