Photon Energy pune în operare comercială un nou parc fotovoltaic în România

Un parc fotovoltaic dezvoltat de Photon Energy în vestul României urmează să primească licența de exploatare comercială de la ANRE
Mihai Nicuţ - mie, 09 oct. 2024, 10:30
Photon Energy pune în operare comercială un nou parc fotovoltaic în România

“Proiect de decizie și raport privind acordarea licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice, societăţii SIRIA SOLAR SRL”. Aceasta este una dintre deciziile care urmau să fie luate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa de ieri

Licența de exploatare comercială, odată obținută, dă dreptul operatorului instalației să vândă energia electrică produsă.

Siria Solar este deținută de grupul Poton Energy iar, potrivit datelor publice, capacitatea care a primit licența este un parc fotovoltaic din Arad, cu o putere de 5,7 MWp. Construcția parcului a fost finalizată în februarie 2023.

Grupul Photon Energy, cu sediul central la Amsterdam, este un grup de companii care furnizează energie solară, soluţii de apă curată şi remediere a mediului în întreaga lume. De la înfiinţarea sa în 2008, Photon Energy a construit şi a pus în funcţiune centrale solare cu o capacitate combinată de peste 160 MWp şi are centrale electrice cu o capacitate combinată de 131.1 MWp în portofoliul său propriu. În prezent, aceasta dezvoltă proiecte cu o capacitate combinată de 1,2 GWp în Australia, Ungaria, Polonia şi România (210 MWp la noi în țară, date din mai 2024)  şi oferă servicii de operare şi întreţinere pentru 700 MWp la nivel mondial.

Prin filiala sa Lerta, Photon Energy deţine licenţe de tranzacţionare a energiei electrice în Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România şi Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania, una dintre firmele prin care compania americană Oracle e prezentă în ţara noastră, a închis un punct de lucru din Oregon Park, arată o decizie a asociaţilor, din decembrie......
Un nou parc fotovoltaic al Simtel, în avizare finală la ANRE
Un nou parc fotovoltaic al Simtel, în avizare finală la ANRE
Compania românească Simtel Team urmează să primească autorizația de înființare de la ANRE pentru un parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact, deținut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a încheiat anul 2024 cu mai multe apartamente vândute ...
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte eficienţa energetică în regiune
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pregăteşte 13 apeluri de proiecte prin Programul Dezvoltare Durabilă, ...