Toncea (FGCR): Volumul creditelor acordate în agricultură a fost de 11 miliarde de lei în anul 2013

Volumul creditelor acordate în agricultură a fost în anul 2013 de 11 miliarde de lei, aproape 20% din această sumă fiind garantată de FGCR, a declarat, marţi, Veronica Toncea, director general al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), într-o conferinţă privind accesarea fondurilor europene din agricultură.
Economica.net - mar, 15 apr. 2014, 14:14
Toncea (FGCR): Volumul creditelor acordate în agricultură a fost de 11 miliarde de lei în anul 2013

‘Volumul creditelor acordate în agricultură, în anul 2013, a fost de 11 miliarde lei, iar aproape 20% din această sumă a fost garantată de noi. Poate nu este mult, dar este o etapă şi cred că, dacă noi vom fi suficient de eficienţi şi de transparenţi, vom putea să creştem acest nivel, pentru că seriozitatea unui garantor este să fie un partener loial şi cinstit în etapa negocierii unei convenţii. Tot ceea ce negociem la semnarea convenţiei sunt lucruri transparente şi sunt la îndemâna băncii, este o garanţie recunoscută de BNR şi pentru ea nu se constituie provizioane, pentru că lucrăm pe bani publici’, a spus Toncea.

În anul 2012, creditele acordate în agricultură au însumat 9,6 miliarde de lei.

Potrivit datelor prezentate de şeful FGCR, la finele lunii februarie 2014 erau în sold 16.000 de beneficiari, cea mai mare pondere în portofoliu având-o CEC Bank, iar peste 2.000 de beneficiari şi-au putut realiza obiectivele de investiţii.

‘Ca expunere avem aproape 700 de milioane de euro şi peste 2.050 de beneficiari ai PNDR, care şi-au putut realiza obiectivele de investiţii cu ajutorul nostru privind accesul de finanţare. Numai în trimestrul I din acest an, datorită schimbării principiilor pe ultimele măsuri lansate şi creşterii adresabilităţii către fermele de familie, s-a dublat numărul solicitărilor de garantare faţă de primul trimestru din 2013. Este un lucru care spune foarte mult’, a adăugat Toncea.

Aceasta a subliniat faptul că fondurile europene care au venit în ultimii ani au atras după sine finanţări din sistemul bancar şi au adus o creştere cu 70% a volumului creditelor acordate de instituţiile bancare în agricultură.

‘În statistica BNR se poate observa că în anul 2009, anul cel mai semnificativ al acestei perioade de criză, creditul în economie a crescut cu 9,2%, în timp ce creditul în agricultură a crescut cu 49,7%. De asemenea, volumul creditelor acordate de instituţiile bancare în agricultură a crescut cu 70%. Observăm că toate fondurile europene care au venit au atras după sine finanţări din sistemul bancar de aşa manieră încât să asigure necesarul de capital de care agricultorii au nevoie. Sigur că finanţatorii au nevoie de protecţie şi aici Ministerul Agriculturii şi-a oferit această protecţie sistemului financiar bancar, care a avut în strategia proprie creditarea agricultorilor, pornind de la capitalul de lucru până la investiţii. MADR a oferit această protecţie prin garanţia pe care noi o acordăm şi împărţim riscul de creditare astfel încât băncile comerciale să fie confortabile faţă de acei clienţi cărora le dau credite. Noi suntem cei ce garantăm 50% din valoarea fiecărui credit pe care un fermier îl solicită băncilor comerciale pentru a-şi mări exploataţia agricolă şi tot noi le garantăm asociaţiile utilizatorilor de apă şi le emitem în mod direct scrisori de garanţie ca să-şi încaseze avansurile de la APDRP pentru a-şi realiza proiectele’, a explicat Veronica Toncea.

FGCR s-a constituit în februarie anul 1994, potrivit Legii nr. 31/1990, ca o societate comercială pe acţiuni, în urma negocierilor Comisiei Comunităţii Europene şi Guvernul României, reprezentat de MADR, concretizând programul Comunităţii Europene de sprijinire a procesului de privatizare a agriculturii în România.

Fondul s-a înscris ca IFN în anul 2006, în baza OG nr. 28/2006, iar începând cu data de 30 iulie 2007 a primit din partea Băncii Naţionale a României /BNR/ notificarea de înregistrare în Registrul Special BNR.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu anunţă un nou formular digital precompletat pentru cei cu venituri extrasalariale şi eficientizarea sistemului RO e-Transport
Ciolacu anunţă un nou formular digital precompletat pentru cei cu venituri extrasalariale şi eficientizarea sistemului ...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, măsuri pentru reducerea birocraţiei în cazul românilor care obţin venituri extra salariale, prin implementarea unui formular digital precompletat....
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,4% în primele nouă luni
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,4% în primele nouă luni
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, ...
Prima centrală nucleară din Polonia. Guvernul de la Varşovia anunţă un acord cu Japonia
Prima centrală nucleară din Polonia. Guvernul de la Varşovia anunţă un acord cu Japonia
Guvernele din Polonia şi Japonia vor semna joi un memorandum de înţelegere pentru cooperare în domeniul energiei nucleare, ...
Revolut – Femeile vor cheltui mai puțini bani de Black Friday anul acesta, la fel și generația Z. Cei de peste 65 de ani spun că vor cheltui mai mult
Revolut – Femeile vor cheltui mai puțini bani de Black Friday anul acesta, la fel și generația Z. Cei de peste 65 de ...
Femeile își reduc anul acesta sumele cheltuite de Black Friday (47% dintre răspunsuri față de 48% bărbații). Nici ...