Rusia anunţă că începe producţia de drone Kalaşnikov Legioner

Cel mai mare producător de arme din Rusia, consorţiul Kalaşnikov, a anunţat miercuri, într-un comunicat, începerea producţiei în serie a dronelor de recunoaştere Legioner, informează EFE.
AGERPRES - mie, 09 oct. 2024, 15:59
Rusia anunţă că începe producţia de drone Kalaşnikov Legioner

Compania Silent Wings, care aparţine Kalaşnikov, va produce o sută de drone anul acesta, 250 în 2025 şi peste o mie în 2026, a informat biroul de presă al corporaţiei de stat.

Aparatul de zbor fără pilot Legioner decolează şi aterizează pe verticală, se arată în comunicat, adăugând că aceste comenzi vin din partea companiei statale pentru licitaţii de transport (GTLK), scrie Agerpres.

Dronele Legioner, care pot funcţiona cu un motor electric sau cu combustibil, sunt ideale pentru activităţi de recunoaştere, fotografii şi clipuri video de sus, scanare cu laser şi, de asemenea, pentru detectarea încălcărilor în zonele protejate, printre alte funcţii.

În luna august, Kalaşnikov a anunţat livrarea unui nou lot de drone kamikaze KUB către Ministerul rus al Apărării pentru a fi utilizate pe câmpurile de luptă din Ucraina.

Recent, preşedintele Vladimir Putin a asigurat că anul acesta armata va primi de aproape zece ori mai multe drone decât în 2023, când au fost produse aproximativ 140.000 de dispozitive fără pilot.

Totodată, şeful statului rus a anunţat că până în 2030 vor fi create 48 de centre de proiectare şi producţie de drone în mai multe regiuni ale ţării.

În următorii trei ani, Rusia va aloca şase miliarde de ruble (aproximativ 62 de milioane de dolari) dezvoltării aeronautice, navale şi electronice, pentru a obţine suveranitatea tehnologică, a anunţat luni Ministerul de Finanţe de la Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal....
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...