Investiţii UE de 865 de milioane de euro în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei

Comisia Europeană a adoptat miercuri cel de-al doilea program de lucru pentru partea digitală a Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) - Sectorul digital, care defineşte domeniul de aplicare şi obiectivele acţiunilor finanţate de UE pentru îmbunătăţirea infrastructurilor de conectivitate digitală ale Europei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - mie, 09 oct. 2024, 16:20
Investiţii UE de 865 de milioane de euro în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei

Aceste acţiuni vor primi finanţare în valoare de aproximativ 865 de milioane de euro în perioada 2024-2027, scrie Agerpres.

Îmbunătăţirea infrastructurii de conectivitate a Europei este fundamentală pentru atingerea obiectivelor deceniului digital al Europei pentru 2030 de a conecta toţi cetăţenii şi toate întreprinderile cu conectivitatea 5G şi gigabit. Prin încurajarea investiţiilor publice şi private, MIE Digital contribuie la proiectele de conectivitate de interes comun pentru UE şi la implementarea unei infrastructuri sigure, securizate şi durabile de înaltă performanţă, cum ar fi reţelele gigabit şi 5G, în întreaga UE.

Noul program de lucru digital al MIE va sprijini acţiuni în următoarele domenii: implementarea infrastructurilor 5G în Europa, cofinanţarea proiectelor la scară largă care promovează implementarea infrastructurilor 5G de gigabit şi de sine stătătoare, precum şi integrarea capacităţilor de cloud şi de calcul la margine în aplicaţii sectoriale verticale, cum ar fi sănătatea, producţia, transportul şi logistica şi implementarea şi modernizarea semnificativă a reţelelor magistrale, inclusiv a reţelelor de comunicaţii cuantice şi a cablurilor submarine, pentru a spori performanţa, rezilienţa şi capacitatea reţelelor de conectivitate în interiorul statelor membre şi între acestea, precum şi între Uniune şi ţările terţe.

De asemenea, este vizată implementarea de platforme digitale operaţionale pentru infrastructurile de transport sau energetice, prin optimizarea consumului de energie al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) şi prin reducerea impactului acesteia asupra mediului. Aceste platforme digitale operaţionale se vor baza pe infrastructurile europene existente şi emergente de date, de cloud computing şi de calcul la margine, precum şi de conectivitate, finanţate prin programul Europa digitală şi Orizont Europa, şi se vor integra în acestea.

Al doilea program de lucru digital al MIE va contribui, de asemenea, la stimularea competitivităţii ecosistemului digital european, pentru a aborda provocările geopolitice şi geoeconomice critice evidenţiate, printre altele, de Cartea albă „Cum să stăpânim nevoile Europei în materie de infrastructură digitală?”. MIE Digital urmăreşte, de asemenea, să sporească capacitatea, securitatea şi rezilienţa reţelelor digitale magistrale, în special a cablurilor submarine. În plus, aceasta va contribui la mobilizarea resurselor publice şi private pentru a aborda deficitul de investiţii care împiedică implementarea reţelelor de înaltă performanţă, esenţiale pentru adoptarea tehnologiilor avansate de către cetăţeni şi întreprinderi.

Cea de-a patra cerere de propuneri din cadrul programului Digital al Mecanismului pentru interconectarea Europei va fi lansată în zilele următoare. Părţile interesate vor putea, de asemenea, să participe la zile de informare după lansare pentru a afla mai multe despre priorităţile şi principalele aspecte ale cererilor de propuneri, precum şi despre procesele de evaluare şi de atribuire.

Cu un buget de până la 2 miliarde de euro până în 2027, în cadrul programului Digital al Mecanismului pentru interconectarea Europei, primele două seturi de cereri de propuneri au finanţat până în prezent 65 de proiecte, inclusiv 30 de proiecte de conectivitate de bază pentru portalurile digitale globale, 17 proiecte de promovare a tehnologiei 5G pentru comunităţi inteligente şi 18 proiecte în domeniul coridoarelor transfrontaliere 5G.

MIE Digital sprijină transformarea digitală a Europei şi face parte din programul general al Mecanismului pentru interconectarea Europei, care sprijină investiţiile în reţelele transeuropene digitale, de transport şi energetice, în valoare de 33,7 miliarde de euro în perioada 2021-2027.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama şi a ameninţat că va cere restituirea sa dacă nu vor fi respectate......
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află ...
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...