‘Practic, această ultimă etapă a proiectului a însemnat o verificare a soluţiei informatice în mediul real. Până în prezent au fost iniţializate peste 130.000 dosare electronice, sistemul DES a fost accesat de peste 3.000 de medici şi peste 50 de spitale s-au conectat cu succes. În această etapă s-au făcut şi continuă să se facă o serie de pregătiri în vederea extinderii sistemului pentru toţi cetăţenii României, începând cu a doua jumătate a anului curent. Fiecare cetăţean al României va avea propriul dosar de sănătate, sistemul DES urmând să contribuie la creşterea calităţii actului medical. Practic, pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să se prezinte la medic cu un teanc de documente şi să explice acestuia verbal istoricul lor medical, deoarece datele vor fi disponibile în DES: trimiteri, reţete, consultaţii medicale, diagnostice, spitalizări, antecedente etc’, se arată în comunicatul de presă.
DES este un sistem dedicat pacientului şi medicului deopotrivă, în care datele medicale sunt păstrate în deplină siguranţă şi confidenţialitate.
Pacienţii îşi vor putea verifica online propriul dosar, iar medicii vor putea vizualiza dosarul pacientului numai cu acordul acestuia, orice modificare sau accesare apărută în orice secţiune fiind însoţită de data, ora şi parafa doctorului care a operat modificări sau a accesat dosarul.
Potrivit CNAS, un medic care nu are acces la dosarul pacientului poate consulta doar sumarul pentru situaţiile de urgenţă.
‘Conţinutul DES şi modul de acces la acesta au fost discutate şi agreate de o comisie formată din reprezentanţi ai medicilor de familie, spitalelor, pacienţilor, Ministerului Sănătăţii şi CNAS. Reprezentanţii CNAS au susţinut o serie de prezentări privind sistemul DES la conferinţele naţionale ale medicilor de familie şi pacienţilor care au avut loc la Bucureşti, Târgu-Mureş, Alexandria, Piteşti, Ploieşti, Braşov şi Sinaia. Totodată, CNAS, prin casele judeţene de asigurări de sănătate, a informat furnizorii de servicii medicale despre etapele proiectului, modalităţile de accesare DES şi cerinţele de certificare a soluţiilor informatice în vederea conectării la DES’, mai susţine CNAS.
Portalul DES este accesibil la adresa www.des-cnas.ro şi conţine o secţiune dedicată celor mai frecvente întrebări referitoare la utilizarea sistemului atât de medici, cât şi de pacienţi (http://www.des-cnas.ro/wps/portal/cnas/FAQ ).
Pe site-ul CNAS (www.cnas.ro) se găsesc materialele de prezentare ale DES şi ghidurile de utilizare a sistemului, la secţiunea Dosarul Electronic de Sănătate.
Proiectul informatic DES se desfăşoară pe parcursul anilor 2013 – 2014 conform calendarului stabilit şi are o valoare de 81,74 mil. lei (18,5 mil. euro) fără TVA, din care 81,62% finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 18,38% co-finanţare naţională de la bugetul de stat.