Situaţie fiscală mai gravă ca în pandemie. FMI trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea continuă a datoriei publice mondiale

Datoria publică mondială ar urma să continue să crească şi să depăşească, pentru prima dată, pragul de 100.000 de miliarde de dolari în acest an, a avertizat marţi Fondul Monetar Internaţional, cu ocazia publicării raportului său de analiză a finanţelor publice (Fiscal monitor), informează Reuters şi AFP.
AGERPRES - mar, 15 oct. 2024, 09:48
Situaţie fiscală mai gravă ca în pandemie. FMI trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea continuă a datoriei publice mondiale

Conform acestui raport, datoria publică mondială va ajunge la 93% din Produsul Intern Brut mondial până la finalul anului şi se va apropia de 100% din PIB-ul mondial până în 2030. Asta ar însemna depăşirea pragului de 99% din PIB-ul mondial, atins în perioada pandemiei. Ar însemna, de asemenea, o creştere de 10 puncte procentuale faţă de situaţia din 2019, înainte ca pandemia să ducă la explozia cheltuielilor guvernamentale, scrie Agerpres.

Publicat cu o săptămână înainte de reuniunile anuale ale Fondul Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, raportul Fiscal Monitor subliniază că există motive suficiente pentru a crede că viitoarele nivele de îndatorare vor fi mai mari decât se anticipează în prezent, unul dintre motive fiind dorinţa de a cheltui mai mult în SUA, cea mai mare economie a lumii.

„Incertitudinea cu privire la politica fiscală a crescut şi liniile roşii cu privire la taxare au devenit mai înrădăcinate. Presiunile de cheltuieli pentru a răspunde la tranziţia ecologică, îmbătrânirea populaţiei, îngrijorările de securitate şi provocările de dezvoltare pe termen lung sunt în creştere”, se arată în raportul FMI.

Raportul susţine că proiecţiile privind evoluţia datoriei tind să subestimeze rezultatul real cu o marjă semnificativă, indicatorii referitori la ponderea în PIB a datoriei pe următorii cinci ani fiind, în medie, cu 10% peste prognozele iniţiale.

„Experienţa ne arată că proiecţiile de îndatorare au tendinţa de a fi mult prea optimiste, fie pentru că guvernele au o viziune optimistă cu privire la creşterea economică, fie pentru că reformele bugetare nu sunt niciodată puse în practică în mod complet”, a subliniat Era Dabla-Norris, director adjunct la Departamentul de afaceri bugetare din cadrul FMI, cu ocazia unei conferinţe de presă.

În acest context, FMI şi-a reluat apelul pentru mai multă consolidare fiscală, apreciind că momentul actual, cu o creştere economică solidă şi un şomaj redus, este unul oportun pentru consolidare fiscală. Cu toate acestea, FMI a subliniat că actualele eforturi de consolidare, echivalente cu o medie de 1% din PIB în perioada 2023-2029, sunt insuficiente pentru a reduce sau stabiliza datoriile publice.

Potrivit instituţiei financiare internaţionale, un efort cumulat de consolidare fiscală echivalent cu 3,8% din PIB ar fi necesar în fiecare an până la finele deceniului, pentru atingerea obiectivului de reducere a datoriilor publice, însă în SUA, China şi alte ţări unde PIB-ul nu este preconizat să se stabilizeze, ar fi nevoie de o consolidare fiscală mult mai mare.

„Amânarea ajustării nu va însemna decât că o corecţie şi mai mare va fi necesară în cele din urmă şi aşteptarea poate fi una riscantă, pentru că experienţa din trecut ne arată că o datorie mare şi lipsa unor planuri fiscale credibile pot declanşa o reacţie negativă pe piaţă şi poate limitate spaţiul de manevră pe care ţările îl au în a face faţă şocurilor viitoare”, a avertizat Era Dabla-Norris.

Oficialul FMI a adăugat că reducerea investiţiilor publice sau a cheltuielilor sociale tind să aibă un impact negativ mult mai mare asupra creşterii economice, decât reducerea subvenţiilor care sunt slab ţintite precum cele pentru combustibili. Unele ţări au spaţiul de manevră pentru a extinde baza de impozitare şi a îmbunătăţi eficienţa colectării taxelor, în timp ce alte ţări pot face sistemele fiscale mai progresive printr-o taxare mai eficientă a câştigurilor de capital, a spus Era Dabla-Norris.

Te-ar mai putea interesa și
Prima maşină electrică produsă în serie, în România – Ford E-Tourneo Courier, asamblat la Craiova, va putea fi comandat în ţara noastră începând din noiembrie 2024
Prima maşină electrică produsă în serie, în România – Ford E-Tourneo Courier, asamblat la Craiova, va putea ...
Reprezentanța Ford în România a anunțat că modelul complet electric E-Tourneo Courier va putea fi comandat începând cu luna noiembrie la un preț de bază, fără TVA, de 21.750 euro. Varianta......
Şeful BMW avertizează: Europa trebuie să renunţe la interzicerea motoarelor pe combustie pentru a-şi reduce dependenţa de China
Şeful BMW avertizează: Europa trebuie să renunţe la interzicerea motoarelor pe combustie pentru a-şi reduce dependenţa ...
Europa trebuie să renunţe la planul său vizând interzicerea vânzării de autoturisme noi echipate cu motoare pe combustie ...
Barbu: Avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro
Barbu: Avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro
Plata în avans a subvenţiilor europene pe suprafaţă va începe din această noapte, de la orele 24:00, iar avansul total ...
Visa şi Raiffeisen Bank lansează cardul Visa Signature în premieră în Europa Centrală şi de Est
Visa şi Raiffeisen Bank lansează cardul Visa Signature în premieră în Europa Centrală şi de Est
Visa şi Raiffeisen Bank lansează, în premieră în Europa Centrală şi de Est, cardul Visa Signature, debit şi credit, ...