Asigurări de viață. Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut. Românii au încasat sume record. Tot ce trebuie să știi dacă vrei să răscumperi contractul

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) anunță că cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei asigurări de viață a fost de 820.000 de lei, în timp ce primele cinci plăți au cumulat peste 3 milioane de lei. De altfel, atât anul trecut cât și prima parte din acest an au venit cu plăți record în acest sector.
Şerban Buşcu - mar, 15 oct. 2024, 10:55
Asigurări de viață. Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut. Românii au încasat sume record. Tot ce trebuie să știi dacă vrei să răscumperi contractul

O analiză detaliată a celor mai mari cinci plăți arată că 4 din cele 5 indemnizații au fost acordate ca urmare a decesului persoanelor asigurate. A cincea despăgubire a fost acordată pentru o îmbolnăvire gravă. Toate cele 5 evenimente au fost determinate, de altfel, de îmbolnăviri de natura afecțiunilor oncologice (3 cazuri), stop cardiorespirator și diabet zaharat.

„Aceste realități sunt o dovadă în plus a rolului esențial pe care îl joacă asigurările de viață în protecția financiară a familiilor atunci când apar evenimente nefericite. Din păcate, vedem zilnic cum evenimente neprevăzute pot afecta dramatic o familie. Asigurările de viață nu pot preveni tragediile, dar pot oferi un sprijin financiar esențial familiilor afectate, ajutându-le să treacă mai ușor peste momentele dificile”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Citește și: Situație dramatică pentru familiile din România. Resursele sunt mult prea mici pentru a trece de un eveniment negativ. Șeful asociației asigurătorilor: Țările dezvoltate stimulează asigurările de viață

Este important de menționat că trei dintre cele cinci polițe de asigurare au fost contractate individual, una dintre ele fiind asociată unui credit ipotecar, iar două au fost asigurări de grup, încheiate de companii pentru angajații lor, prin programe de beneficii extra-salariale.

Încheierea unei asigurări de viață reprezintă o alegere responsabilă. Este, însă, nevoie de introducerea unor politici fiscale pentru asigurările de viață cu componentă exclusivă de protecție care să stimuleze dezvoltarea acestui segment de asigurări, în beneficiul tuturor românilor, a precizat Roxana BĂLUȚĂ, Specialist Asigurări de Viață și Sănătate și Coordonator Programe UNSAR.

Asigurarea de viață este unul dintre instrumentele utilizate de un număr mare de state în susținerea politicii lor sociale. Majoritatea membrilor OECD, precum și o bună parte dintre statele membre UE stimulează prin mijloace fiscale achiziția de asigurări de viață, care sunt privite ca investiții importante și necesare pentru dezvoltarea și sustenabilitatea bunăstării individuale și a economiei în ansamblu.

Vezi AICI la ce nivel record au ajuns plățile în prima parte a acestui an și ce trebuie să știi dacă te gândești să răscumperi contractul

Te-ar mai putea interesa și
BCE spune că este aproape de a atinge ţinta de inflaţie de 2%, în 2025
BCE spune că este aproape de a atinge ţinta de inflaţie de 2%, în 2025
Atingerea ţintei de inflaţie de 2% a Băncii Centrale Europene se apropie, a afirmat miercuri Christine Lagarde, preşedintele BCE, transmite Bloomberg....
Situaţie critică în Transnistria – Aproape jumătate de milion din regiunea separatistă din Republica Moldova, fără căldură după ce livrările de gaz din Rusia au fost oprite
Situaţie critică în Transnistria – Aproape jumătate de milion din regiunea separatistă din Republica Moldova, ...
Regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova se află în dificultate după oprirea miercuri a livrării de gaz ...
Grecia – Contribuţia turismului la PIB a fost de 13%, 28,5 miliarde de euro, în 2023 la
Grecia – Contribuţia turismului la PIB a fost de 13%, 28,5 miliarde de euro, în 2023 la
Grecia. Turismul elen - inclusiv turismul intern şi investiţiile aferente - a contribuit cu 13% la PIB-ul ţării, ajungând ...
Foto-finish. Chinezii de la BYD s-au apropiat de Tesla în cursa pentru cel mai mare producător mondial de maşini electrice în 2024
Foto-finish. Chinezii de la BYD s-au apropiat de Tesla în cursa pentru cel mai mare producător mondial de maşini electrice ...
Vânzările de vehicule electrice (EV) ale BYD a ajuns anul trecut la 4,25 milioane de unităţi, grupul chinez reducând ...