Numărul maşinilor second-hand înmatriculate în România a scăzut cu 11,62%, în T1 din 2014 – DRPCIV

Numărul maşinilor second-hand înregistrate în primele trei luni din acest an a scăzut cu 11,62%, până la 46.248 unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, în condiţiile în care înmatriculările de autovehicule noi s-au majorat cu 18,8% în intervalul analizat, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.
Economica.net - joi, 17 apr. 2014, 08:31
Numărul maşinilor second-hand înmatriculate în România a scăzut cu 11,62%, în T1 din 2014 - DRPCIV

În timp ce la nivelul lunii martie 2014 înmatriculările de maşini rulate au ajuns la 16.248 de unităţi, în scădere cu 13,62% comparativ cu aceeaşi lună din 2013, în intervalul ianuarie-martie al acestui an, numărul consemnat este de 46.866 unităţi, cu 11,62% mai puţin faţă de anul anterior, când se înregistraseră 53.029 unităţi second-hand înmatriculate.

Potrivit DRPCIV, din totalul primelor trei luni ale anului, marca Volkswagen a rămas în preferinţele românilor, cu 13.189 de unităţi (+1,54% faţă de 2013), urmată de Opel (8.306 unităţi, -5,90%) şi Ford (5.495 unităţi, -13,93%).

Pe locurile următoare s-au poziţionat Audi – cu 3.157 de unităţi second-hand înmatriculate (-15.45% comparativ cu T1 din 2013), urmat de BMW – cu 2.923 unităţi (-15,88%), Skoda – cu 2.070 (-9,37%), Mercedes Benz – cu 1.874 unităţi (-19,78%) şi Renault – cu 1.844 unităţi (-23,01%).

La capitolul mărcilor exclusiviste, românii au continuat să fie, în general, constanţi în alegere.

Astfel, în primele trei luni ale anului, au fost înregistrate următoarele modele rulate: Jaguar (24 de unităţi), Chrysler (19), Dodge (14), Maserati (3), Ferrari, GWM, Lincoln şi Rolls Royce (câte două unităţi), Aston Martin şi Bentley (câte un exemplar).

Conform DRPCIV, parcul auto naţional din România ajunsese, la sfârşitul anului 2013, la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Din acest total, 4.693.651 exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. De asemenea, aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină.

Te-ar mai putea interesa și
Trump l-a numit pe Brendan Carr în funcţia de şef al autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor din SUA
Trump l-a numit pe Brendan Carr în funcţia de şef al autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor ...
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a anunţat duminică numirea lui Brendan Carr în funcţia de şef al Autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor (FCC), oficial pe......
Cum va fi vremea în perioada 18 noiembrie – 16 decembrie | prognoza ANM
Cum va fi vremea în perioada 18 noiembrie – 16 decembrie | prognoza ANM
Valorile termice vor fi apropiate, în general, de cele normale în cea mai mare parte a teritoriului României în următoarele ...
Ciolacu: Este total inacceptabil ceea ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu sportul
Ciolacu: Este total inacceptabil ceea ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu sportul
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a calificat ca "inacceptabil" modul în care premierul din Kosovo, Albin Kurti, a reacţionat ...
Încălzirea globala, subiect de dispute la summiturile G20 și G29, din Brazilia și Azerbaidjan
Încălzirea globala, subiect de dispute la summiturile G20 și G29, din Brazilia și Azerbaidjan
Tensiunile diplomatice legate de încălzirea globală s-au răspândit în negocierile la summit-ul G20 din Brazilia săptămâna ...