De asemenea, Putin a respins în mod categoric implicarea unităţilor ruseşti în evenimentele din estul Ucrainei. ‘Toate acestea sunt prostii: nu există în estul Ucrainei niciun fel de unităţi (militare) ruseşti. Acolo se află doar localnici şi cea mai bună dovadă în acest sens este aceea că oamenii îşi scot măştile’, a subliniat Putin.
În ceea ce priveşte actualele negocieri de la Geneva, acestea sunt, în opinia lui Putin, importante pentru a începe cât mai repede dialogul dintre autorităţile de la Kiev şi regiunile Ucrainei. ‘Este nevoie nu de un dialog de faţadă singur cu sine, ci de o căutare reală a unor compromisuri’, a subliniat liderul rus, adăugând că reprezentanţi ai Kievului se deplasează în regiuni, însă acolo se întâlnesc nu cu poporul, ci cu propriii susţinători.