Spania a confiscat o încărcatură de 13 tone de produse chimice destinate Rusiei, care se aflau pe lista de sancțiuni occidentale

O încărcătură de 13 tone de produse chimice destinate Rusiei prin încălcarea sancţiunilor occidentale impuse acestei ţări a fost interceptată la începutul lunii octombrie în portul spaniol Barcelona, a anunţat marţi poliţia spaniolă, potrivit agenţiilor AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 oct. 2024, 18:48
Spania a confiscat o încărcatură de 13 tone de produse chimice destinate Rusiei, care se aflau pe lista de sancțiuni occidentale

Patru persoane, acuzate de „trafic de mărfuri ilegale”, au fost arestate pe 8 octombrie şi prezentate procurorilor spanioli. Confiscarea încărcăturii survine în urma unei anchete lansate în 2022, când poliţia spaniolă a reperat operaţiuni suspecte ale unei companii gestionate „de cetăţeni de origine rusă”. Transporturile expediate de această companie erau destinate în acte unor societăţi-paravan din ţări vecine Rusiei, precum Armenia sau Kârgâzstan, care nu erau de fapt destinatarii finali ai mărfurilor ce erau redirecţionate pe cale terestră către Rusia.

Conform poliţiei spaniole, anchetatorii au stabilit că produse chimice vizate de sancţiunile contra Rusiei au fost astfel exportate către aceasta, inclusiv produse care au putea servi drept precursori pentru fabricarea de „arme chimice sau agenţi neurotoxici”. Totuşi, poliţia spaniolă a refuzat să precizeze natura produselor din transportul interceptat şi nici dacă există elemente concrete în favoarea ipotezei că acestea ar putea fi materie primă pentru producţia militară.

Uniunea Europeană a interzis exporturile către Rusia pentru produsele tehnologice care pot fi utilizate la fabricarea de arme, precum microprocesoarele, în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei de Occident după invazia rusă asupra Ucrainei. Însă aceste măsuri, menite să slăbească industria militară rusă, au fost în mare parte ocolite de Rusia cu ajutorul unor ţări precum China, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kazahstan şi mai multe alte ţări asiatice. Statele Unite au acuzat de mai multe ori China că ajută Rusia să producă tancuri, vehicule blindate şi rachete prin furnizarea de piese, maşini-unelte, componente de micro-electronică şi optică.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...