Audi a respins ofertele primite pentru uzina sa din Bruxelles. Crește riscul ca unitatea să fie închisă

Audi, marca premium a Volkswagen AG, nu a reuşit să găsească un investitor adecvat pentru fabrica din Bruxelles unde sunt produse vehicule electrice, sporind riscul închiderii unităţii, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 oct. 2024, 20:56
Audi a respins ofertele primite pentru uzina sa din Bruxelles. Crește riscul ca unitatea să fie închisă

Niciuna din cele 26 de părţi interesate şi potenţiali investitori nu a oferit „un concept „viabil şi sustenabil” privind viitorul uzinei, a afirmat marţi directorul operaţional Gerd Walker (foto), după o întâlnire cu Consiliul angajaţilor.

„Este important pentru mine să prezentăm rapid informaţii clare şi procesul de consultări, iar acum ne concentrăm pe discuţiile privind planul social. Vom continua să realizăm acest obiectiv într-un mod corect şi obiectiv”, a declarat Walker.

Volkswagen AG, cel mai mare producător auto european, nu a închis niciodată o uzină în regiune. Dar fabrica din Bruxelles necesită cheltuieli mari, iar cererea pentru SUV-urile electrice produse aici este redusă. De asemenea, Volkswagen a menţionat cheltuielile suplimentare, inclusiv de pe urma restructurării, pentru înrăutăţirea perspectivelor în 2024.

Producătorii auto se confruntă cu vânzări slabe ale EV, astfel încât firme ca Mercedes-Benz Group AG îşi regândesc planurile. Regiunile cheie, inclusiv Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, au eliminat sau au redus subvenţiile pentru EV, sporind presiunile asupra liderilor pieţei, afectaţi şi de concurenţa din China.

Conducerea Audi discută cu Guvernul Belgiei viitorul uzinei din Bruxelles, unde sunt produse doar modelele de lux Q8 e-tron. Închiderea e doar una dintre cele câteva opţiuni de restructurare, a precizat Volkswagen.

La fabrica Audi de lângă Bruxelles sunt aproximativ 3.000 de angajaţi care produc Q8 e-tron din 2022.

Sursa foto: Audi.com

Te-ar mai putea interesa și
Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi Deif de la Curtea Penală Internaţională. Ce reacţie a venit din Israel
Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi Deif de la Curtea Penală Internaţională. Ce reacţie a venit din Israel
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii......
Autostrada Unirii A8: A fost publicat anunțul de licitație pentru cel mai scump și dificil lot, cu pasaje și tuneluri pe 70% din traseu
Autostrada Unirii A8: A fost publicat anunțul de licitație pentru cel mai scump și dificil lot, cu pasaje și tuneluri ...
Anunțul de licitație pentru contractul de proiectare și execuție al lotului 2B Grințieș - Pipirig, cel mai dificil ...
Ce spun austriecii despre conflictul OMV-Gazprom
Ce spun austriecii despre conflictul OMV-Gazprom
Ministrul austriac al Energiei, Leonore Gewessler, a declarat că este la latitudinea acţionarilor şi şefilor OMV AG dacă ...
„Autostrada Ford Otosan – DEx12”: Săptămâna viitoare vrem să deschidem circulația pe toți cei 17,7 km ai tronsonului 1 – șeful CNAIR
„Autostrada Ford Otosan – DEx12”: Săptămâna viitoare vrem să deschidem circulația pe toți cei 17,7 ...
Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) - cunoscut cu "Autostrada Ford Otosan"- va fi dat în trafic săpămâna ...