S-a ajuns astfel la importuri de lapte brut ( neprocesat) de 96.441 tone, din care 13.380 de tone numai în luna august, după un plus de peste 22% față de iulie. Raportat la august 2023, spre exemplu, importurile au fost cu 26% mai mari.
Cine a importat toată această cantitate? În ciuda creșterii ușoare a cantităților luate de la fermierii locali, sunt procesatori din România care au nevoie de cantități suplimentare, mai ales că, în perioada analizată, producțiile de lactate au crescut pe toate segmentele – plus 9,9% la unt, 5,7% la lapte de consum, 6,9% la smântână sau 8% la brânzeturile din lapte de vacă.
În plus, în datele statistice care includ și laptele procesat și nu numai, cote importante de piață au și distribuitorii iar mari retaileri, în special cei care comercializează branduri private, aduc, de asemenea, lapte de consum de peste granițe.
Potrivit unui clasament realizat de INS la cererea Economica, în primele șapte luni ale anului ( ultimele disponibile), cel mai mare importator de lapte și produse lactate, ouă și miere a fost retailerul Lidl România, cel mai mare lanț de magazine alimentare din România după cifra de afaceri.
Urmează Hochland România, parte a grupului german cu acelaşi nume și cel mai mare jucător de pe piaţa brânzeturilor. Compania cu două unități de producție în România, la Sovata și Sighișoara, este al treilea jucător de pe piața lactatelor conform rulajelor din 2023 care s-au cifrat la 832,8 milioane de lei.
Totodată, al treilea cel mai mare importator este Delaco Distribution, distribuitor de lactate și brânzeturi ce deţine şi brand propriu Delaco și care are în portofoliu şi branduri precum Ile de France sau Lurpak.
Delaco, care a intrat în portofoliul francezilor de la Savencia în 2010, și-a externalizat producția încă din 2000.
În 2023, jucătorii din piață au cumpărat puțin peste 1 miliard de kilograme de lapte românesc, potrivit unei analize realizată de Economica în baza datelor furnizate de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA).
O treime din cantitate (371,7 milioane de kg) a ajuns spre procesare la grupul francez Lactalis, Fabrica de Lapte Brașov (Olympus), producătorul autohton Simultan, Danone și Hochland.