ACEA: Trecerea de la motoarele cu ardere la maşinile electrice necesită crearea unui lanţ valoric nou în Europa

Trecerea de la tehnologia motoarelor cu ardere internă la vehiculele electrice cu baterii reprezintă o transformare fără precedent care necesită crearea unui lanţ valoric complet nou în Europa, a declarat, joi, la Forumul Mobilităţii Sustenabile şi Accesibile, directoarea generală a Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA), Sigrid de Vries.
AGERPRES - joi, 17 oct. 2024, 12:48
ACEA: Trecerea de la motoarele cu ardere la maşinile electrice necesită crearea unui lanţ valoric nou în Europa

„Reglementarea poate fi, într-adevăr, eficientă şi poate aduce beneficii întreprinderilor, creând condiţii de concurenţă echitabile sau consolidând şi aprofundând pieţele unice din Europa. Europa are nevoie de mult mai mult decât doar reglementare dacă doreşte să-şi păstreze locul ca lider în domeniul durabilităţii şi o regiune atractivă. Iar o trecere de la tehnologia motoarelor cu ardere în care Europa a fost în mod tradiţional lider la vehiculele electrice cu baterii reprezintă o transformare fără precedent care necesită crearea unui lanţ valoric complet nou (…) Legislaţia obligă să se producă şi să se comercializeze vehicule mai curate. Avem nevoie de toate cele trei componente ale trinităţii de decarbonizare a automobilelor, dacă dorim ca Europa să-şi atingă obiectivele de sustenabilitate. Astăzi, cota de piaţă a vehiculelor electrice se situează la mai puţin de 15%, iar în faţa acestor noi date avem nevoie de acţiuni urgente”, a spus de Vries, scrie Agerpres.

Reprezentanta ACEA a punctat, totodată, faptul că, la nivel general, consumatorii sunt reticenţi faţă de trecerea la maşini electrice, descurajaţi printre altele şi de lipsa infrastructurii de încărcare.

„Consumatorii rămân, din păcate, reticenţi în a face schimbarea. Şi doar pentru a vă oferi un alt exemplu despre necesitatea infrastructurii de încărcare, atât de importantă pentru a crea încrederea consumatorilor, vedem că obiectivele infrastructurii de încărcare rămân cu adevărat în urmă şi nu oferă suficient pentru a susţine o piaţă sănătoasă. Ţara mea, Ţările de Jos, are de aproape 52 de ori mai multe puncte de încărcare publice, comparativ cu România, care din păcate se află pe ultimul loc în UE şi asta nu ajută cu adevărat să progresezi într-un ritm egal în Europa”, a explicat directoarea generală a ACEA.

Potrivit sursei citate, Europa trebuie să-şi schimbe tactica în ceea ce priveşte producţia auto pentru a continua să aibă succes în atingerea standardelor de sustenabilitate.

„ACEA reuneşte cei 15 mari producători de maşini, furgonete, camioane şi autobuze din Europa, iar noi suntem vocea industriei auto faţă de legislatorii preponderenţi din UE, dar şi la nivel internaţional (…) România este o ţară producătoare atât de importantă şi pentru industria auto, cu mai multe fabrici în exploatare, producând peste jumătate de milion de maşini, anul trecut. Industria auto de aici reprezintă aproximativ 15% din locurile de muncă din producţie şi este un exemplu de cât de importantă este industria în Europa. (…) lumea se schimbă cu adevărat rapid şi asta înseamnă că şi Europa trebuie să-şi schimbe tactica dacă vrem să păstrăm aceste succese importante. Cred că e corect să spun că Europa a căutat de multă vreme să fie un lider global în stabilirea de standarde ambiţioase în sustenabilitate, cu aşteptările pe care ceilalţi le vor urma. Această strategie a avut, într-adevăr, un oarecare succes, deoarece multe regiuni majore din lume şi-au modelat adesea reglementările pe modelul european ca pe un etalon global pentru reglementarea mediului. Trebuie însă să ne punem întrebarea dacă această strategie este încă eficientă astăzi”, a spus de Vries.

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile organizează, joi, o nouă ediţie a Forumului Mobilităţii Sustenabile şi Accesibile, la care vor fi prezenţi lideri din industria auto din 35 de ţări, lideri politici şi factori de decizie.

Fondată în anul 1994, APIA reuneşte, în prezent, cele mai importante companii din industria auto românească. Din 2022, Asociaţia a devenit Organizaţia Mobilităţii din România, dedicându-şi activităţile promovării şi susţinerii dezvoltării sustenabile.

Te-ar mai putea interesa și
NATO se teme de noi atacuri
NATO se teme de noi atacuri
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de......
ONU a lansat un apel pentru a strânge 47,4 miliarde de dolari, bani destinați ajutorului pentru 190 milioane de oameni
ONU a lansat un apel pentru a strânge 47,4 miliarde de dolari, bani destinați ajutorului pentru 190 milioane de oameni
ONU a lansat miercuri un apel umanitar pentru strângerea sumei de 47,4 miliarde de dolari, pentru a ajuta 190 de milioane ...
În 2025, marile companii își vor crește cererea pentru servicii de retenție, upskilling și digitalizare – ARC Consulting
În 2025, marile companii își vor crește cererea pentru servicii de retenție, upskilling și digitalizare – ARC Consulting
ARC Consulting, o companie antreprenorială românească, specializată în recrutarea de membri ai consiliilor de administrație, ...
Costul orar al forței de muncă, creștere cu 17,12% în T3 2024 față de T3 2023
Costul orar al forței de muncă, creștere cu 17,12% în T3 2024 față de T3 2023
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o creştere de ...