Instanţa supremă judecă, astăzi, contestaţia DNA în cazul Radu Mazăre

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) judecă vineri contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) împotriva deciziei instanţei de lăsare în libertate a primarului Constanţei, Radu Mazăre, cercetat penal pentru luare de mită şi fals în declaraţii.
Economica.net - vin, 18 apr. 2014, 05:02
Instanţa supremă judecă, astăzi, contestaţia DNA în cazul Radu Mazăre

Pe 9 aprilie, judecătoarea Rodica Cosma de la ÎCCJ a respins propunerea DNA de arestare preventivă a lui Radu Mazăre pe motiv că procurorii nu au adus probe care să demonstreze că primarul municipiului Constanţa ar fi primit mită de la omul de afaceri Morgenstern Avraham în schimbul facilitării câştigării unui contract privind construirea de locuinţe sociale.

DNA a făcut contestaţie, care se va judeca vineri la ÎCCJ.

Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi săptămâna trecută de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Procurorii susţin că, în anul 2011, omul de afaceri Morgenstern Avraham, reprezentantul SC Shapir Structures SRL, i-a oferit lui Radu Mazăre, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către acea societate, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social ‘Henri Coandă’ în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Banii au fost trecuţi prin conturile mai multor societăţi offshore şi au ajuns în final la Radu Mazăre şi fratele acestuia, Alexandru Mazăre, potrivit DNA.

‘Traseul mitei a fost următorul: Societatea offshore Larton Consultants Ltd (unic asociat al SC Shapir Structures SRL) transferă în contul societăţii Melici Management Inc. (beneficiar real Schwartzenberg Emilian) suma de 109.835 euro la data de 28.07.2011 şi suma de 173.012 euro la data de 24.08.2011; Societatea Melici Management Inc. transferă în contul personal al primarului Mazăre Radu Ştefan deschis la Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, suma de 95.000 euro la data de 13.09.2011 şi în contul personal al lui Mazăre Alexandru deschis la aceeaşi bancă – Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, suma de 40.000 euro în aceeaşi dată; tot în contul personal al lui Mazăre Alexandru deschis la Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, Melici Management Inc. a transferat suma de 40.000 euro în data de 06.12.2011. Operaţiunile prin care fraţii Mazăre au primit sumele de bani sus-menţionate au avut ca justificare ‘fees’ – onorariu’, se arată în referatul DNA.

Potrivit DNA, aceste sume de bani au fost oferite primarului Radu Mazăre pentru ca acesta să efectueze o serie de demersuri, unele intrând în atribuţiile sale de serviciu – iniţierea unor hotărâri de consiliu local -, altele în afara atribuţiilor de serviciu, cum ar fi consilierea reprezentantului Shapir Structures, Morgenstern Avraham, în cadrul a numeroase întâlniri avute de cei doi pe parcursul desfăşurării procedurii de achiziţie.

Anchetatorii afirmă că unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primar în favoarea societăţii Shapir Structures au fost cele prin care, la solicitarea lui Morgenstern Avraham, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, adică de la 37.241.120 lei, cât a fost valoarea estimată de autoritatea contractantă la publicarea anunţului de achiziţie publică, la 40.964.030 lei, cât a fost oferta financiară a societăţii Shapir.

Te-ar mai putea interesa și
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute pentru a doua fază din proiectul de sistematizare a suprafeței de......
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...