China cheamă Rusia şi aliaţii din Asia centrală la înăsprirea controlului internetului

China a chemat joi Rusia şi partenerii din Asia Centrală dintr-o alianţă de securitate de şase naţiuni la înăsprirea controlului internetului şi la alte măsuri pentru a preveni 'forţe externe' să instige la revoluţie în statele membre, notează Reuters.
Economica.net - vin, 18 apr. 2014, 06:00
China cheamă Rusia şi aliaţii din Asia centrală la înăsprirea controlului internetului

Remarcile ministrului chinez al securităţii publice Guo Shengkun la o întâlnire cu omologii săi din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai /SCO/ ar putea naşte temeri legate de alte restricţii în aceste state despre care criticii afirmă că deja încearcă să reducă la tăcere deosebirea de opinii.

Cu toate acestea, ele sunt susceptibile să placă Kremlinului, care acuză Occidentul de susţinere a protestatarilor opoziţiei care au înlăturat un aliat al Moscovei de la preşedinţie în Ucraina în februarie,
precum şi de sprijinire a adversarilor guvernamentali în Rusia, mai notează Reuters.

‘Forţe externe se folosesc de contradicţiile şi problemele social-economice… pentru a răsturna autorităţile şi încerca să provoace un nou val de revoluţii colorate’, a declarat Guo, potrivit unei traduceri în rusă a remarcile sale.

‘Revoluţie colorată’ este termenul rusesc pentru protestele de stradă care au condus la răsturnarea liderilor din Ucraina, Georgia şi Kârgâzstan în ultimul deceniu.

‘Aceasta este o ameninţare serioasă la adresa suveranităţii şi securităţii ţărilor din regiune şi o preocupare comună a statelor membre SCO’, a adăugat Guo.

Alianţa de securitate cuprinde Rusia şi China şi fostele republici sovietice din Asia Centrală Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan.

Guo a cerut statelor membre să vină cu măsuri ‘pentru a contracara amestecul în treburile interne din străinătate, întări managementul organizaţiilor non-guvernamentale şi controlul asupra reţelelor sociale, în scopul de a descoperi, analiza, contracara şi reglementa factorii de incertitudine şi evita repetarea
scenariilor revoluţiilor colorate’, potrivit traducerii.

Criticii Kremlinului îl acuză pe preşedintele Vladimir Putin de înăbuşire a disidenţei după ce a început un al treilea mandat în 2012.
 
Autorităţile ruse au blocat luna trecută accesul la câteva site-uri internet care au fost platforme pentru criticii guvernului, inclusiv cele ale oponenţilor proeminenţi ai lui Putin Aleksei Navalnîi şi Garry Kasparov, aminteşte Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding și subsidiarele au primit un credit sindicalizat în valoare de 73 de milioane de euro pentru refinanțarea datoriei existente și dezvoltarea activității, informează casa de......
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie ...
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul ...
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul ...