Bani europeni pentru o fabrică de panouri fotovoltaice în România

Ministerul Energiei a semnat un contract de finanțare cu o companie din Brașov care va primi bani din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru construirea unei fabrici de panouri fotovoltaice.
Mihai Nicuţ - joi, 17 oct. 2024, 20:03
Bani europeni pentru o fabrică de panouri fotovoltaice în România

Contractul a fost semnat cu compania SC KBK KRAFT PROJEKT S.R.L, care a depus un proiect pentru înființarea unei fabrici de panouri (module) fotovoltaice cu o capacitate de 140 MW. Valoarea finanțării – un ajutor de stat acordat – se ridică la aproape 3,9 milioane de euro.

Finanțarea a fost acordată în baza unei linii din PNRR, “Investiția 4.2 – Producția și reciclarea celulelor și panourilor fotovoltaice Ministerul Energiei promovează investițiile în lanțul valoric complet al celulelor și panourilor fotovoltaice, prin finanțarea capacităților de producție, asamblare și reciclare. Obiectivul măsurii este construirea unor capacități de producție de cel puțin 200 MW/an”, arată Ministerul.

Potrivit publicației BizBrașov, firma beneficiară a fost înființată în 2018, are un rulaj anual de peste 11 milioane lei,  este deținută de antreprenorii basarabeni cu cetățenie română Veaceslav Caragacian, Nicolae Bosii și Andrei Jelescu, are un proiect de construire a unei hale industriale de asamblare de panouri fotovoltaice în municipiul Sfântu Gheorghe. Proiectul este gândit pe o suprafață de teren de aproape 1 hectar și își propune o capacitate de producție zilnică de peste 430 de panouri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii pregătindu-le turiştilor pachete de servicii pentru toate buzunarele şi......
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...